Ediţia a XIII-a a „Cupei Viitorul” s-a încheiat joi după-amiaza, cu festivitatea de premiere la cele şase categorii de vârstă. Aproape 30 de cluburi din România au participat la turneul din acest an, pe parcursul a trei zile desfăşurându-se aproximativ 150 de partide. Evenimentul a început şi în acest an cu un meci de deschidere în care au evoluat şi foste glorii ale fotbalului românesc, Eugen Trică, Mihail Majearu, Ionel Ganea, Iosif Rotariu, Florentin Petre şi Leo Grozavu fiind invitaţii speciali ai evenimentului din acest an.
Turneul a continuat marţi, miercuri şi joi cu meciurile la cele şase categorii de vârstă, iar festivitatea de premiere a avut loc la Baza Sportivă Viitorul din Hereclean.
2004, 2006, 2007, 2008, 2009 şi 2010 sunt cele şase categorii de vârstă la care a fost organizată competiţia din acest an, Viitorul Zalău urcând pe podium la categoriile 2004 şi 2007, obţinând locul trei cu ambele grupe.
„Este dificil să organizezi şi un turneu cu cinci formaţii, dar o competiţie la care evoluează 50 de echipe. Mă bucur că am reuşit să aducem în acest an şi două cluburi din afara ţării, iar pe această cale ţin să le mulţumesc reprezentanţilor cluburilor FC Kisvardai şi Zimbrul Chişinău pentru prezenţa la Cupa Viitorul. Este a 13-a ediţie a evenimentului şi mă bucur foarte mult că putem organiza an de an unul dintre cele mai puternice turnee de copii şi juniori la nivel naţional. Avem alături câţiva oameni de afaceri din zonă, persoane care au încredere în proiectul nostru şi cărora le mulţumesc pentru sprijinul financiar. Cred că fotbalul românesc are nevoie de cât mai multe astfel de competiţii pentru a le da şansa copiilor să ajungă în elita „sportului rege” din România”, a declarat Daniel Sabou, membru fondator al clubului Viitorul şi preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Sălaj.
Categoria 2004 a fost câştigată de Luceafărul Cluj, urmată pe podium de Sporting Recea şi Viitorul Zalău. Zimbrul Chişinău a fost cea mai bună echipă a categoriei 2006, Plimob Sighetu Marmaţiei şi Kisvarda clasându-se pe poziţiile următoare. Luceafărul Cluj a devenit cea mai bună echipă şi la categoria 2007, podiumul fiind completat de Zimbrul Chişinău şi Viitorul Zalău.
La categoria 2008, locul I a fost ocupat de Juniorul Suceava, poziţia secundă i-a revenit clubului Il Calcio Satu Mare, iar pe locul trei s-a situat CFR Cluj. Plimob Sighetu Marmaţiei, CFR Cluj şi Luceafărul Cluj sunt echipele clasate pe primele trei poziţii la categoria 2009, iar la categoria 2010, primele trei locuri au fost ocupate, în ordine, de Luceafărul Cluj, Juniorul Suceava şi Juniorul Botoşani.
La fiecare categorie au fost acordate din partea organizatorilor şi premii individuale, iar printre jucătorii remarcaţi s-au numărat şi o serie de copii de la clubul zălăuan: Sabou Teo, Andrei Tite, Mario Touth, Richard Goarnă, Matei Brisc, Răzvan Sabou şi Luca Iancu Sălăjanu.
Echipele clasate pe primele trei locuri la fiecare categorie au primit mingi, cupe, medalii şi diplome, iar jucătorii evidenţiaţi au primit trofee şi diplome.