Sala de sport a Colegiului Naţional „Silvania” Zalău a găzduit sâmbătă ediţia din acest an a „Cupei Terra Kid”, competiţie la care au fost prezenţi peste 130 de sportivi de la cluburile CSO Cugir, Voinţa Cluj, Fortuna Cluj, UAMT Agora Oradea, Fudoshin Oradea, Budo Kurai Hunedoara şi CS Terra Kid Zalău.
Concursul a fost rezervat copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, iar cea mai numeroasă delegaţie a fost cea zălăuană, condusă de antrenorul Călin Marincaş. Sportivii legitimaţi la clubul zălăuan au avut o prestaţie bună, majoritatea fiind premiaţi la finalul concursului.
„A fost o competiţie amicală la care, iniţial am vrut să invităm doar trei cluburi, dar au fost şi alţi antrenori din zona Ardealului care au dorit să vină cu sportivii la acest concurs pentru a face o verificare. În cele din urmă, au fost peste 130 de copii de la şapte cluburi. Majoritatea au fost sportivi începători, care nu au şanse să câştige medalii la un Campionat Naţional, tocmai de aceea am dorit să organizăm o competiţie numai pentru ei. Cel mai mult ne bucurăm de faptul că la fiecare club există un număr mare de copii cu vârstă mică, dornici să practice acest sport”, ne-a declarat Călin Marincaş, antrenorul CS Terra Kid Zalău.
O astfel de competiţie va fi organizată luna viitoare şi la Oradea, iar în luna decembrie, la Hunedoara.
„Cupa Terra Kid” a fost a doua competiţie din această lună pentru sportivii antrenaţi de Călin Marincaş, aceştia participând în urmă cu două săptămâni la Campionatul Naţional rezervat copiilor şi desfăşurat la Cluj, unde au obţinut următoarele rezultate: Mario Cordiş – locul doi la kata individual şi kata echipe şi locul trei la enbu; Lucas Coca – locul doi la kata echipe şi locul trei la enbu; Adrian Pop – locul doi la kata echipe; Balagyan Brigita, Ana Maria Agoston şi Giulia Botiş – locul patru la kata echipe; Andrei Hodiş şi Ana Maria Agoston – locul doi la enbu mixt; Solyom Szilard – locul patru la kata individual şi locul doi la kata echipe cu Nemeti Zoltan şi George Găvriluţ; Zoltan Nemeti – locul trei la kumite individual; Zoltan Nemeti şi Vamos Robert – locul patru la enbu mixt; George Găvriluţ – locul I la kumite individual şi locul doi la kata echipe; George Pup – locul patru la kata individual.
La finalul Campionatului Naţional, şapte sportivi de la CS Terra Kid Zalău au obţinut calificarea la Cupa Mondială: Solyom Szilard, George Găvriluţ, Nemeti Zoltan, George Pup, Mario Cordiş, Lucas Coca şi Adrian Pop.