Sunt convins că milioane de români, chiar şi cei de peste hotare, au aşteptat sâmbătă cu sufletul la gură finala de la Australian Open, dintre Simona Halep şi Caroline Wozniacki. Românca era numărul 1 înaintea partidei, însă, finalul nu a fost unul favorabil pentru ea şi pentru noi, cei care am urmărit-o într-un fel sau altul. Halep a pierdut finala cu daneza, dar, în timpul jocului, a acuzat dureri în multe zone ale corpului. „Am avut dureri peste tot; nici braţul nu a mai putut să coordoneze loviturile”, spunea Simona la scurt timp după meciul de sâmbătă. Schimburile lungi i-au înrăutăţit starea de sănătate Simonei în timpul partidei cu Wozniacki.
Daneza avea câştig de cauză în întâlnirile directe înaintea finalei de la Australian Open, dar Simona simţea că poate învinge din nou, pentru a treia oară. Daneza conducea cu 4 – 2 după primele şase dispute directe, dar noi eram încrezători, la fel ca Simona.
A fost a treia finală de Grand Slam din carieră la Australian Open între cele două tenismene, una în care, cu toţii ne puneam mari speranţe. Halep a pierdut finala după aproape trei ore de joc, scor 6 – 7, 6 – 3, 4 – 6, pierzând, totodată, şi poziţia de lider în clasamentul WTA, loc pe care a stat timp de 16 săptămâni. Halep a făcut rocada chiar cu Wozniacki.
Simona a pierdut finala şi poziţia de lider WTA, dar a împresionat publicul prin meciurile sale spectaculoase pe care le-a făcut la această ediţie, iar site-ul oficial WTA a publicat nişte statistici în care românca s-a remarcat în mod deosebit.
Simona Halep este o pierzătoare doar pe hârtie, pentru noi, cei care suntem alături de ea la fiecare dispută, este o învigătoare, iar ea rămâne numărul 1 în opinia noastră.
Personal, am încredere în Simona Halep şi în potenţialul său de a reveni în vârful piramidei tenisului mondial. Aşa cum spunea şi Wozniacki la finalul partidei, Simona va avea şansa să joace o nouă finală de Grand Slam, una la finalul căreia, am convingerea că victoria va fi de partea sa.
SPECIALIST NU GLUMA REDACTORUL..aLTFEL hALEP NICI U STIA PE CE LUME TRAIESTE ! RIDICOL!