Atleta Paula Todoran a fost desemnată în acest an pentru a patra oară consecutiv şi pentru a şaptea oară în carieră sportiva anului la Clubul Sportiv Municipal Zalău. Sportiva pregătită de Mirel Seişanu a obţinut o serie de rezultate importante în acest an, unul în care a reuşit şi să se califice în premieră la Jocurile Olimpice. Ultima performanţă obţinută de Paula Todoran s-a înregistrat chiar duminică, la Campionatul European de Cros, atleta zălăuană fiind medaliată cu bronz alături de echipa României. Tot în acest an, atleta zălăuană a devenit vicecampioană naţională în proba de semimaraton şi a mai obţinut un bronz în proba de 10.000 de metri la Campionatul Naţional de Atletism.
Daniela Cîrlan, atletă originară din Sibiu şi pregătită de Lorena Boberschi, ocupă poziţia secundă. Cel mai important rezultat obţinut în acest an de Cîrlan este medalia de argint câştigată la Campionatul Naţional de Maraton.
Boxul domină clasamentul Clubului Sportiv Municipal Zalău, nu mai puţin de 12 sportivi fiind incluşi în top. Sergiu Moraru ocupă locul trei, fiind medaliat cu bronz la Campionatul Naţional de seniori, iar pe locul patru se situează pugilista Andreea Ciupe, campioană naţională la junioare. Locul cinci este ocupat de radioamatoristul Dumitru Butcovan, vicecampion naţional în 2016. Pe poziţia a şasea se află trei pugilişti: Denis Stoica – campion naţional la cadeţi, Iulia Ciupe, medaliată cu bronz la senioare şi Alexandra Berar, vicecampioană naţională la junioare. Darius Forai ocupă locul şapte, pugilistul fiind medaliat cu bronz la Campionatul Naţional de juniori. Pugilista Marta Dobrai, medaliată cu bronz la tineret, ocupă locul opt, iar pe poziţia a nouă se clasează trei pugiliste: Andreea Sav (locul II la junioare), Bianca Ciupe (locul III la tineret) şi Andreea Bârjac (locul III la tineret). Doi pugilişti ocupă locul zece: Bogdan Mierloi (locul II la cadeţi) şi Eduard Şerban (locul II la cadeţi).
Cei mai buni sportivi de la CSM Zalău vor fi premiaţi în cadrul evenimentului „Laureaţii anului sportiv 2016”, ce va avea loc joi, începând cu ora 16, în Sala „Avram Iancu” din cadrul Primăriei.