Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Sălaj a întocmit clasamentele celor mai buni sportivi din acest an, atât la ramurile olimpice, cât şi la cele neolimpice. Trei sportivi ocupă primul loc în acest an în cele două clasamente, la „olimpici”, făcând legea tenismenul Patric Bolduţ (Sergiu Carp Tenis) şi pugilista Diana Tănăsescu (CSM Zalău), iar la „neolimpici”, karateka Ilena Benescu (CS Terra Kid Zalău).
Bolduţ a devenit în acest an campion naţional la categoria Under 12 atât la simplu, cât şi la dublu, dar şi vicecampion naţional. Tenismenul pregătit de Sergiu Carp a participat şi la o serie de competiţii internaţionale, cel mai bun rezultat fiind locul 5 la Campionatul European cu echipa României.
Diana Tănăsescu a devenit, în 2022, campioană naţională la junioare şi câştigătoarea Cupei României, obţinând şi un bronz la Campionatul European.
Karateka Ilena Benescu a câştigat trei medalii de aur şi una de bronz la Campionatul Naţional de Karate Tradiţional, trei medalii de aur la Campionatul Naţional de Karate Fudokan, un argint şi un bronz la Campionatul Mondial de Karate Tradiţional.
În clasamentul sporturilor olimpice, au mai fost incluşi: Paul Magdaş (locul 2, box, CSM Zalău), Eric Verdeş (locul 3, tenis, Transilvania Tenis Club Zalău), George Prodan (lupte libere, CSS Zalău), Maria Csiki (atletism, CSS Zalău), Margareta Hidigan (box, CSM Zalău), Maria Satmari (box, CSM Zalău), Bogdan Cuceu (tenis, ACS Bogdan cuceu Tenis Club), David Anton (box, SCM Zalău), Ionuţ Gabriel Cuibuş şi Cristian Goron (judo, SCM Zalău), Sebastian Pocola (lupte libere, CSS Zalău) şi David Rus (lupte libere, CSM Zalău).
În clasamentul sporturilor neolimpice, au fost incluşi doar sportivi de la cluburile de karate, locul doi fiind ocupat de Cristian Duţă (antrenorul CS Terra Kid Zalău), iar locul trei, de la Vlad Popescu, un sportiv tot de la Terra Kid Zalău. Tot pe locul trei s-a clasat Darius Goron, sportiv legitimat la CS Danisan Zalău.
În clasament au mai fost inlcuşi: Andrei Chiş (CS Danisan Zalău), Samuel Benţa (CS Danisan Zalău), Antonia Iacob (CS Terra Kid Zalău), Zoltan Nemeti (CSM Zalău), George Găvriluţ (CSM Zalău), Ayana Nistor (Cristian Dojo) şi Celia Stejeran (CS Cristian Dojo).
[…] Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Sălaj a întocmit clasamentele celor mai buni sportivi din acest an, atât la ramurile olimpice, cât şi la cele neolimpice. Trei sportivi ocupă primul loc în acest an în cele două clasamente, la „olimpici”, făcând legea tenismenul Patric Bolduţ (Sergiu Carp Tenis) şi pugilista Diana Tănăsescu (CSM Zalău), iar la „neolimpici”, karateka Ilena Benescu (CS Terra Kid Zalău). Vom reveni. Citeste mai mult […]