SCM Zalău a întâlnit sâmbătă, începând cu ora 18:00, în deplasare, Progresul Șomcuta Mare, în cadrul primei etape a sezonului. Partida a fost la un pas de a se transforma într-o tragedie. În minutul 36, în urma unui contact între atacantul Zalăului, Sergiu Jurj, portarul și un fundaș advers, jucătorul echipei noastre a rămas inconștient pe gazon timp de trei minute. Imediat a intrat pe teren ambulanța, iar la scurt timp a ajuns la Stadion și ambulanța SMURD. Jucătorii ambelor echipe au rămas încremeniți, unii erau în genunchi, rugându-se pentru Sergiu Jurj care, într-un târziu și-a revenit, fiind transportat la Spitalul din Baia Mare. Jucătorul a suferit o comoție cerebrală.
Scorul era 2-0 pentru SCM Zalău în momentul accidentării, prima repriză fiind prelungită cu 15 minute.
Păcat ca se intimpla asa ceva în fotbal bine ca nu sa întâmplat o tragedie mai mare sper ca Sergiu jurs sa revină pe teren cât mai repede