SCM Zalău s-a reunit luni după-amiaza, în vederea pregătirii ultimelor trei etape din sezonul regulat al Ligii a III-a de fotbal, dar şi a jocurilor din faza a doua a campionatului. Situată pe locul cinci, la cinci puncte în spatele ocupantei locului patru – ultimul care duce în play-off, SCM Zalău mai speră la o calificare în primele patru echipe din serie.
„Am ajuns la un lot de 27 de jucători, ceea ce nu se justifica pentru locul ocupat în Liga a III-a şi am decis să rămânem la un lot de 22. Am încercat, împreună cu antrenorul Dorin Toma, să creionăm un lot echilibrat valoric pe toate posturile şi putem spune că la ora actuală există o concurenţă reală pe posturi. Sperăm, în continuare, la o clasare în primele patru echipe şi este normal să sperăm, atâta timp cât avem şanse matematice. Cei de la Lotus Felix au un program foarte greu, dar cel mai important este să câştigăm noi cele trei meciuri”, a declarat managerul Marius Paşca.
„Pe o parte dintre jucătorii veniţi îi cunoaştem, avem referinţe bune despre ei, dar cel mai important este ca ei să se acomodeze cât mai repede. Au fost multe plecări, dar unii şi-au dorit să plece, însă cred că cei pe care i-am transferat ne pot ajuta să ajungem în primele patru echipe ale seriei. Avem încă şanse matematice, nu depinde doar de noi calificarea în primele patru, dar sperăm să reuşim acest lucru”, a afirmat şi antrenorul Dorin Toma.
Lotul echipei SCM Zalău este alcătuit din 22 de jucători, cărora li se adaugă câţiva juniori care vor fi tot timpul în atenţia antrenorilor echipei de seniori şi care se pregătesc alături de seniori.
Lotul de 22 este următorul: Bogdan Miron, Alexandru Gudea, Andrei Pop, Răzvan Dulap, Ionuţ Ilieş, Florinel Pop, Vlad Motroc, Iustin Ardelean, Mihai Onicaş, Alexandru Mare, Sebastian Culda, Romaric Logon, Vadim Calugher, Raul Stanciu, Alexandru Sorian, Adrian Micaş, Cosmin Meşter, Mihai Forna, Răzvan Rotea, Sergiu Pop, Adrian Şter şi Andrei Haţiegan.
Cei opt jucători transferaţi în această iarnă sunt portarul Alexandru Gudea şi jucătorii de câmp Adrian Micaş, Florinel Pop, Sebastian Culda, Răzvan Rotea, Vlad Motroc, Adrian Şter şi Andrei Haţiegan.
SCM Zalău va susţine primele meciuri amicale săptămâna viitoare, fiind programate două jocuri de verificare cu CSM Satu Mare şi Gloria Bistriţa.
Marius Pașca nu are ce căuta în conducerea clubului scm Zalău nu se pricepe la management nu a fost nici juc de valoare nici antrenor demisia pasca
Bani aruncati de Ciunt pentru o proasta gestionare a fenomenului de catre el si consilieri locali !