Octogenarul Petru Bologa, o viaţă dedicată sportului

Este greu să-l caracterizezi în câteva cuvinte pe profesorul şi antrenorul Petru Bologa. Este omul care şi-a dedicat întreaga viaţa sportului şi, în ciuda faptului că a împlinit 80 de ani în luna octombrie, continuă să participe la diverse competiţii rezervate veteranilor. O mare parte din istoria sportului de masă, chiar şi a celui de performanţă din Sălaj se leagă de numele profesorului şi antrenorului Petru Bologa. A început sportul la vârsta de 14 ani, a practicat volei, fotbal, patinaj pe role, badminton, tir, orientare sportivă, atletism şi tenis de câmp, iar o marte parte dintre aceste discipline sportive, le-a predat şi elevilor atât înainte de 1989, cât şi după Revoluţie.

A început sportul, împletind o aţă pentru fileul de volei

Probabil, puţină lume ştie că Petru Bologa nu este sălăjean, ci provine din comuna maramureşeană Bârsana, acolo unde a şi început să practice sportul, împletind o aţă pentru fileul de volei.
„Am început sportul cu voleiul, în clasa a VII-a, am împletit o aţă pentru fileul de volei împreună cu o parte din colegi şi cu profesoara de geografie, apoi ne-am cumpărat o minge. În 1951, am trecut la atletism, eram elev la Şcoala Sanitară din Sighetu Marmaţiei. Am participat la „Crosul 7 Noiembrie”, care a fost şi prima mea competiţie, la „Cupa 1 Mai” şi la „Cupa de Toamnă”. Am fost mai mulţi colegi care am început atunci atletismul, iar cu unul dintre ei mă întâlnesc şi acum la Baia Mare, la „Crosul Castanelor”. După atletism, am cochetat cu toate sporturile la Spartachiadă, chiar şi cu luptele şi cu schi fond. După ce am intrat în producţie, am fost şi organizator de competiţii la Asociaţia Sportivă Recolta din comună şi am ocupat locul I în ţară datorită rezultate obţinute la nivel de regiune, dar şi ca mod de organizare al competiţiei. Am şi acum brevetul şi insigna de la acea premiere. Făceam foarte multă mişcare atât în perioada cât eram elev, cât şi după ce am început serviciul. În timpul liber, mai citeam câte o carte, în rest, mişcare. Şi acum fac acelaşi lucru, dacă stau o zi fără să fac mişcare, mă anchilozez”.

În Sălaj, din 1958

Încorporat în armată în anul 1957, la Săcălaz, în judeţul Timiş, Petru Bologa a ajuns un an mai târziu în Sălaj.
„În 1957, am fost încorporat în armată la Săcălaz, lângă Timişoara, iar în ’58, odată cu părăsirea teritoriului României a trupelor sovietice, s-a desfiinţat şi regimentul din Săcălaz. După desfiinţare, am venit în Sălaj”, rememorează Petru Bologa.
În primii patru ani după ce a intrat în învăţământ, a fost pedagog, apoi profesor de educaţie fizică şi sport la actualul Colegiu Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău. La Palatul Copiilor din Zalău şi-a început activitatea în 1975.
„În 1975, am ajuns la Palatul Copiilor, unde am predat cinci ramuri sportive: patinaj pe role, badminton, tir, tenis şi orientare turistică. Ni se cerea, la nivel de catedră, să reprezentăm judeţul în cât mai multe discipline sportive. Odată cu trecerea anilor, o parte dintre ele au fost abandonate şi am rămas cu orientarea sportivă, care avea şi etapă finală, la nivel naţional. A fost o perioadă când orientarea turistică era considerată o ramură foarte importantă în Sălaj, era depăşită doar de handbal, volei, fotbal şi atletism. Este păcat că acest sport nu mai este interesant pentru nimeni în Sălaj. În urmă cu patru ani, a fost ultimul concurs de orientare sportivă pe Meseş. A fost un concurs destul de reuşit, am fost şi eu prezent în calitate de arbitru, dar, de atunci nu a mai făcut nimeni nimic pentru acest sport. Am avut sportivi foarte valoroşi în acest sport. Toată lumea a auzit de Vereş, care a fost campion naţional, balcanic şi european”, afirmă, cu regret, octogenarul Bologa.

În 1964 a pus pentru prima dată racheta de tenis în mână

Volei, fotbal, patinaj pe role, tir, badminton, lupte libere, schi fond, orientare sportivă, atletism şi tenis de câmp sunt sporturile pe care le-a practicat, sub o formă sau alta, Petru Bologa. Tenisul şi atletismul i-au rămas în suflet şi continuă să le practice şi acum, la vârsta de 80 de ani.
„În ’64 am pus mâna pentru prima dată pe o rachetă de tenis. Ne antrenam foarte mult la perete în acea vreme, la actualul Colegiu Naţional „Silvania” Zalău. Am avut foarte multe satisfacţii în acest sport. Echipa Sălajului s-a prezentat bine întotdeauna la „Cupa Pionierul” şi la „Cupa UTC”, care se organizau înainte de ’89. Am avut rezultate bune şi cu sportivii pe care i-am antrenat. Era Dan Trif, locul doi la nivel naţional, care acum este antrenor în Bucureşti. Erau competiţii pentru sportivi legitimaţi şi nelegitimaţi, iar Dan Trif a avut ghinionul să joace în acea finală de la Braşov cu un sportiv legitimat. Nu ştiam atunci că e legitimat, decât după ce am ajuns acasă. Puteam să depunem contestaţie, dar Consiliul Naţional al Pionierilor ne-a sugerat să nu mai facem scandal şi să lăsăm lucrurile aşa cum sunt. Călin Ciorbagiu, antrenorul Monicăi Niculescu, este tot un fost elev de-al meu care a obţinut rezultate bune la nivel naţional. Din echipă mai făceau parte Adrian Bologa şi Călin Cioran. La „Cupa UTC”, am luat locul patru la nivel naţional, din 41 de judeţe. Am cel puţin 15 foşti elevi în ţară şi peste hotare care antrenează. Sunt surorile Gherman, în Statele Unite, este Sorin Oprea, Dan Mirişan, Marius şi Adrian Chiş care au plecat în Statele Unite şi mulţi alţii”.

„Mă doare sufletul că Palatul Copiilor e în paragină”

După mai bine de 40 de ani în care şi-a desfăşurat activitatea la Palatul Copiilor din Zalău, Petru Bologa s-a văzut nevoit să caute un alt loc pentru a se antrena şi a-i învăţa pe copii tainele „sportului alb”. Aceasta, deoarece personalul şi elevii instituţiei au fost obligaţi să se mute în altă parte după ce imobilul a fost retrocedat urmaşilor vechilor proprietari – familia Bikfalvy.
„Este dureros ce s-a întâmplat cu Palatul Copiilor din Zalău, dar ne-am adaptat noilor condiţii. Iar acum, când trec pe acolo, mă doare sufletul când văd că totul este în paragină. Când am ajuns la Palatul Copiilor, am găsit o pistă de karting, pietruită, pe care, ulterior am asflalta-o, apoi am asflatat terenurile de tenis pe care, din păcate, astăzi cresc buruieni. Exista un bazin unde se făcea navomodelism, iar în perioada de iarnă, l-am transformat în patinoar. Vara, în acel bazin făceam şi tir, ţintele le puneam pe unul dintre pereţii bazinului” îşi aduce aminte cu regret Bologa.

„Tenisul, un sport scump doar la nivel de performanţă”

„Racheta Meseş” a fost una dintre cele mai cunoscute competiţii de tenis la poalele Meseşului, un concurs la care erau înscrişi sute de sportivi aproape la fiecare ediţie. Numărul participanţilor la competiţiile de tenis a scăzut considerabil în ultimii ani, Bologa fiind de părere că este chiar dureros să vezi astăzi competiţii de tenis cu doar 40 de sportivi la start.
„Tenisul a fost viaţa mea, tocmai de aceea am decis să particip şi la veterani, după ce am împlinit 60 de ani. Am obţinut rezultate bune, câştiguri financiare nu sunt, dar nici nu mă interesează acest lucru, întâlnirea cu colegii din ţară este cea mai importantă. Acum, la plus 75, participarea nu mai este atât de mare ca şi la categoria 60 de ani”.
Bologa spune că numărul sportivilor participanţi la competiţiile astăzi nu poate fi comparat cu cel de la concursurile organizate înainte de ’89. „Copiii vin în număr destul de mare la tenis, dar în concursuri, numărul participanţilor a scăzut considerabil. Există categorii de vârstă cu patru sportivi. Este dezamăgitor. Când organizam eu, în urmă cu mulţi ani, „Racheta Meseş”, veneau sportivi din întreaga ţară, chiar şi din Constanţa şi Brăila. Aveam peste 200 de copii, iar competiţia dura trei zile. Astăzi, există concursuri cu 45 de particpanţi. Nu ştiu de ce, pentru că la Zalău chiar există condiţii bune de pregătire şi de desfăşurare a concursurilor”.
Petru Bologa consideră că tenisul este un sport scump doar la nivel de performanţă. „La nivel de începători şi de masă, nu este scump. La nivel de performanţă costă foarte mult deplasările, pentru că nici Palatul Copiilor, nici Clubul Sportiv Municipal nu îşi permit să asigure transportul, cazarea şi masa pentru sportivi. Astăzi, cine are valoare, nu are bani şi cine are bani, nu are valoare, de aceea nu mai există performanţe în acest sport la nivel de judeţ. Cel puţin odată la două săptămâni, copiii ar trebui să participe la concursuri. Un meci într-un concurs, face mai mult decât o săptămână de pregătire”, consideră „părintele tenisului din judeţ”.

Atletismul, o altă dragoste

Alături de tenis, Petru Bologa a îndrăgit foarte mult şi atletismul, ambele sporturi continuând să le pracitce şi astăzi. În concursurile de atletism dedicate veteranilor, Petru Bologa chiar a reuşit să obţină rezultate notabile. Acesta a devenit campion naţional la 5.000 de metri şi 10.000 de metri, dar şi campion balcanic la 10.000 de metri. Săptămânal, aleargă peste 50 de kilometri.
„Atletismul, în special alergarea, este cel mai puţin costisitor sport. Ai nevoie de o pereche de adidaşi, un şort şi un tricou. Văd mulţi zălăuani alergând prin oraş, ceea ce nu este indicat din punctul meu de vedere. Cel mai bine ar fi să alerge pe Stadionul Municipal şi pe Meseş. Atletismul face parte din viaţa mea, aici am obţinut cele mai bune rezultate atât ca elev, cât şi acum, în competiţiile de veterani. Probele preferate sunt de 10.000 de metri şi 5.000 de metri”.

A ratat Spartachiada Armatelor Prietene de la Berlin

Petru Bologa nu a stat departe de sport nici în perioada armatei, a participat la multe concursuri, iar cel mai mare regret din perioada cât a fost militar este ratarea Spartachiadei Armatelor Prietene de la Berlin.
„În probele de 5.000 şi 10.000 de metri, am reprezentat Maramureşul când eram elev chiar la un concurs în Ucraina. Însă, în armată, am avut un ghinion foarte mare. Eu eram la infirmerie, aveam antrenament, ofiţerii jucau fotbal, iar unul dintre ei s-a accidentat şi a trebuit să-i acord primul ajutor. După ce am revenit, un coleg din Baia Mare, cu care sunt prieten bun şi acum, Iosif Hecico, mi-a spus să nu mai continui antrenamentul, pentru că sunt obosit. Nu l-am ascultat, iar după patru ture de alergare, am simţit o pocnitură la piciorul stâng şi m-am oprit. Asta se întâmpla într-o zi de joi, iar sâmbăta, trebuia să mergem la finala pe armată, la Timişoara. Am stat vineri toată ziua la infirmerie, a venit comandantul şi i-a spus medicului: „pe Bologa să mi-l faci bine”. Eu participam atunci la 5.000 de metri, la 10.000, dar jucam şi în echipa de volei. Mi-a făcut o injecţie cu novocaină, dar nu a avut niciun efect. Am ajuns sâmbătă la Timişoara, iar prima probă a fost cea de 5.000. Am plecat din faţa generalului după salut, am alergat spre locul unde era startul cursei, iar în timpul alergării, am simţit o pocnitură la genunchi şi am căzut. Ofiţerul care era cu noi a zis: „uite, cedează bătălia înainte de a începe”. Am stat două săptămâni în spital, m-am tratat, dar, durerea cea mai mare a fost că militarii pe care eu îi depăşeam cu trei, patru ture la 10.000 de metri şi cu două, trei ture la 5.000 de metri, au obţinut locul I şi s-au calificat la Spartachiada Armatelor Prietene de la Berlin. Mi-a părut foarte rău că nu am reuşit să ajung şi eu acolo”.

A câştigat titlul naţional la 10.000 de metri desculţ

Probele de 5.000 şi 10.000 de metri au fost întotdeauna cele mai iubite de Petru Bologa, acesta obţinând câteva titluri naţionale şi la veterani. Cel din 2016 a fost unul special.
„În timpul unui antrenament la Zalău, în timp ce alergam desculţ, mi-a intrat o pietricică în talpa piciorului, dar nu i-am acordat importanţă. A urmat Campionatul Naţional, iar în proba de 10.000 de metri, am simţit o înţepătură în talpă undeva după 7.000 de metri, dar am continuat cursa desculţ şi am devenit campion naţional. La final, m-am dus la medicul concursului pentru a vedea ce am în talpă, iar el mi-a scos cu bisturiul o pietricică”.
În acest an, Bologa a concurat şi în proba de aruncare a greutăţii, iar visul său este de a participa la pentatlon.

Elevii, sportul şi scutirile medicale

Fără nicio îndoială, Petru Bologa ar trebuie să fie un exemplu pentru tinerii din ziua de azi. Acesta, regretă, însă, faptul că tot mai puţini tineri sunt atraşi de mişcare.
„Două probleme duc la scăderea numărului copiilor şi elevilor care practică sport: cea a învăţămntului şi cea a părinţilor. În primul rând, părinţii ar trebui să-i scoată pe copii de la calculator, chiar şi pentru a face drumeţii pe Meseş sau în alte zone. Însă, sunt părinţi care nu mai ies din casă după ce ajung de la serviciu până a doua zi. A doua problemă este faptul că sunt părinţi care acceptă ideea de a-i scuti pe copii de la orele de sport. O mare vină pentru scutiri o au şi medicii de familie, pentru că le fac un rău copiilor. Orele de sport sunt foarte puţine, noi aveam trei ore, aveam ansamblu sportiv, îl lăsam pe copil să facă ce sport vroia el, important era să facă mişcare. Nota ar trebui dată în funcţie de progres, nu de rezultat. Ar trebui dat un test la început de an cu toţi elevii, iar pe parcurs, urmărit progresul la probele respective. Atunci ar fi interes şi din partea elevilor. Un elev care în clasa a VIII-a cântăreşte 80 de kilograme, nu va putea obţine niciodată rezultatul unui elev de 50 de kilograme”, este de părere Bologa.

„I-aş băga în puşcărie pe cei care au adus în acest stadiu Tabăra Meseş”

Construită în anul 1939, Cabana Învăţătorilor, cunoscută şi sub deumirea de Cabana Pionierilor sau, mai nou, Cabana Meseş, s-a transformat într-o adevărată ruină. A fost locul unde Petru Bologa şi-a desfăşurat o mare parte din activitate. Clădirea aparţine acum Ligii Sindicatelor din Învăţământul Sălăjean.
„Iertaţi-mi expresia, dar i-aş băga în puşcărie pe cei care au adus în acest stadiu Tabăra Meseş. A preluat-o Inspectoratul Şcolar Judeţean şi nu se face absolut nimic. Înainte era închis totul acolo, nu se putea intra, acum este pus lacătul pe poartă, dar nu mai există nici gard. Organizam în acel loc, în fiecare an, Consiliul Pionierilor, aveau loc foarte multe competiţii, era foarte frumos, o activitate deosebită se practica acolo. Am făcut acolo şi teren de tenis, mai era popicărie, teren de volei. Evit să ajung în acea zonă, pentru că, efectiv mă îmbolnăvesc”.

„Sportul este pentru mine un aliment”

Petru Bologa spune că nu ar schimba nimic în viaţa lui dacă ar fi să o ia de la început. Cel mai mult îşi doreşte să vadă cât mai multe persoane făcând mişcare.
„Nu aş schimba nimic în viaţa mea, aş merge înainte şi aş atrage cât mai mulţi oameni lângă mine pentru a face şi ei mişcare. Astăzi avem parte de foarte mult stres în societate, dar există domenii relaxante, care nu ar trebui să lipsească din viaţa unui om: religia, muzica, sportul. Mă bucur că am ajuns la o vârstă atât de frumoasă fără să am probleme de sănătate şi pot face în continuare mişcare. Niciodată nu m-am gândit să spun „stop”. Sportul este pentru mine ca un aliment”, a încheiat octogenarul sălăjean.