„Fotbal şi feminitate” este proiectul demarat în urmă cu câţiva ani de Federaţia Română de Fotbal, prin care se urmăreşte promovarea fotbalului în rândul fetelor, în competiţie neavând dreptul să evolueze jucătoarele legitimate. Faza finală a ediţiei din acest an a avut loc la Suceava, în perioada 3 – 5 noiembrie, printre participante numărându-se şi echipa Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Sălaj, condusă de antrenorul Dan Lucaciu, profesor de educaţie fizică şi sport în cadrul Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Zalău.
14 echipe s-au calificat la faza finală a turneului „Fotbal şi feminitate” dedicat categoriei Under 14, formându-se patru grupe, din care, două au avut în componenţă patru formaţii, iar două, câte trei.
AJF Sălaj a făcut parte din Grupa D, alături de AJF Harghita şi AJF Suceava.
În primul duel, cel cu echipa din Harghita, sălăjencele au câştigat cu scorul de 1 – 0, golul fiind marcat de Carina Ghinea. AJF Sălaj a obţinut o victorie la limită şi în faţa echipei din Suceava, 2 – 1, Alexandra Baboş şi Carina Dobroiu fiind cele două marcatoare ale echipei sălăjene.
În semifinale au ajuns echipele clasate pe primul loc în cele patru grupe, printre ele numărându-se şi AJF Sălaj. Echipa condusă de Dan Lucaciu a întâlnit reprezentanta Braşovului, scorul fiind egal, 0 – 0 la finalul timpului regulamentar. S-a trecut la loviturile de departajare, unde sălăjencele au cedat cu 1 – 3, jucând astfel finala mică.
În ultimul meci, AJF Sălaj s-a duelat cu reprezentanta Clujului, pe care a învins-o cu 3 – 1 la general. Scorul a fost egal, 1 – 1 la finalul celor două reprize de 12 minute, iar la loviturile de departajare, sălăjencele au învins cu 2 – 0.
„Chiar dacă a fost o competiţie rezervată jucătoarelor nelegitimate, o mare parte din componentele adversarelor noastre se pregătesc alături de echipe de fotbal feminin din România. Rezultatul pe care l-am obţinut, locul trei din 14 echipei, este unul foarte bun, având în vedere că fetele noastre nu au avut tangenţă mare cu fotbalul în trecut”, a declarat Dan Lucaciu.
Opt dintre cele nouă componente ale echipei sălăjene provin de la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”, cea de-a noua fiind elevă la şcoala din Surduc.
Ediţia din acest an a fost câştigată de AJF Bistriţa, care a învins în finală cu scorul de 2 – 1 reprezentanta judeţului Braşov.
AJF Sălaj: Ştefania Mocuţ – Carina Ghinea, Lorena Haiduc, Andra Banu, Romina Strâmbu, Carina Dobroiu, Alexandra Baboş, Carina Sălăgean şi Daria Lucaciu. Antrenor: Dan Lucaciu