Partida dintre HC Zalău şi HCM Baia Mare a fost oficiată de cuplul dâmboviţean format din Robert Harabagiu şi Silviu Stănescu, un cuplu internaţional care arbitrează împreună de peste 23 de ani, iar de un deceniu oficiază şi partide internaţionale. Cei doi oficiali, dar nici observatorul partidei nu au făcut vreun raport suplimentar despre aşa-zisele scandări rasiste ale unor spectatori zălăuani.
„Vreau să fiu clar de la început, pe toată durata partidei, cât şi la final, nimeni din anturajul echipei din Baia Mare, şi mă refer şi la jucătoare, şi la oficiali, nu a venit la noi să reclame vreo înjurătură, vreo adresare rasistă. Mai mult, după meci, cei doi antrenori, Aurelian Roşca şi Ioan Băban, au venit la centrul terenului, ca să dea mâna cu noi, cei care am condus partida. A fost un meci tensionat, aşa este, iar noi am făcut tot ce ne-a stat în putinţă ca să ducem la bun sfârşit această partidă, să nu lăsăm loc de interpretări – eu zic că ne-a reuşit! În general, arbitrii îşi văd de treaba lor când sunt în teren, şi tot vacarmul, toate injuriile le intră pe o ureche şi le iese pe cealaltă. Şi dacă noi n-am fost sesizaţi de nicio jucătoare de la HCM, ştiu sigur că nici observatorul n-a primit astfel de reclamaţii – dacă se întâmpla aşa, el ne făcea semn să oprim partida şi să facem apel la spectatori să se liniştească. Nici el nu a fost sesizat şi nu ştiu să fi făcut vreun raport în acest sens”, a declarat arbitrul Silviu Stănescu pentru ilfovsport.ro.
alo tadici, alo marc, nu de delimitam si noi de rasistii din galerie?
@suporter dedicat ” vorba vine , tu esti cel mai nes.imtit, si ar trebui sa se delimiteze de tine , un adevarat farseur,recunoscut de toata lumea . Stai acasa si nu mai infecta aerul din sala sporturilor…mizerie ce esti.In galerie nu exista asa ceva . tu esti rasistul sef impotriva echipei din Zalau
Esti din galeria de rahat a Zalaului?
Care ,,galerie ” a Zalaului ? Cei ce se numesc ultrasi nu mai reprezinta demult adevaratul spirit de ultras din vremurile glorioase ale echipei.Din pacate in randul lor se numara si cateva elemente ultranationaliste, ce participa si la miscari radicale. A intra in sala de sport cu un asemenea spirit ostentaiv, a injura echipa baimareana ce compune scheletul nationalei Romaniei, a avea manifestari rasiste la adresa lui Pineau-e revoltator ! Din pacate spiritul si manifestarile exagerate ale lui Tadici isi pun amprenta asupra manifestarilor din sala, in special si asupra,, galeriei .”