Evenimentul organizat la fiecare final de an de Clubul Sportiv Viitorul Zalău „Vine Moşul la Viitorul” va avea loc şi în acest an, fiind programat vineri, de la ora 18, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău. Festivitatea prin care conducerea clubului zălăuan îşi premiază grupele de copii şi juniori a ajuns în acest an la ediţia a VIII-a, managerul Daniel Sabou invitând în fiecare an nume sonore din lumea fotbalului.
Ediţia din acest an se doreşte a fi puţin diferită faţă de precedentele, trei dintre cei patru fotbalişti care vor împărţi cadouri copiilor fiind zălăuani. „Ne-am gândit ca în acest an să aducem în faţa copiilor jucători crescuţi la acest club, care evoluează la echipe din prima ligă. Cred că este cea mai bună variantă prin care putem să-i sensibilizăm şi să-i ambiţionăm pe copiii noştri. Vlad Morar şi Cristian Man sunt exemplele cele mai clare că la acest club se lucrează cu seriozitate şi se poate ajunge spre marea performanţă”, a declarat Daniel Sabou.
Considerat de Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, „noul Mutu al României”, Vlad Morar, jucător originar din comuna Crişeni, evoluează în prezent la Petrolul Ploieşti, pe postul de atacant.
Un alt fotbalist cu care Viitorul se mândreşte şi care va fi prezent vineri la evenimentul de la Casa de Cultură este portarul Cristian Man, care săptămâna trecută a fost inclus în lotul echipei de seniori de la CFR Cluj pentru meciul cu Manchester United.
Transferat de la Armătura Zalău la FC Bihor încă de pe vremea junioratului, fundaşul zălăuan Cătălin Chiş, actualmente la Ceahlăul Piatra Neamţ, va fi prezent şi el la festivitatea de premiere a micilor fotbalişti de la Viitorul.
Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău va urca şi internaţionalul Gicu Grozav, acesta fiind coleg la Petrolul Ploieşti cu Vlad Morar. De altfel, jucătorul echipei naţionale va fi prezent la Zalău chiar la insistenţele colegului său Morar.
Născut la Alba Iulia, Gicu Grozav (22 de ani) a început fotbalul Unirea Alba Iulia, pentru care a evoluat atât la juniori, cât şi la echipa de seniori până în 2009, când s-a transferat la Standard Liege. În 2011 s-a întors în ţară, evoluând un sezon la Universitatea Cluj, grupare de la care s-a transferat în această vară la Petrolul.
Primul gol într-un meci oficial pentru naţionala României l-a marcat chiar în această toamnă, în victoria cu 1 – 0 împotriva reprezentativei Turciei.