Volei Municipal Zalău – Unirea Dej 3 – 2 (20 – 25, 25 – 27, 25 – 14, 25 – 22, 15 – 12)
Formația pregătită Aurel Vlaicu și Bogdan Nicolae a avut nevoie de cinci seturi pentru a se impune sâmbătă, pe teren propriu, în fața Unirii Dej. Voleibaliștii zălăuani au făcut multe greșeli în primul set, iar Vlaicu a făcut primele modificări pe final, în speranța că echipa sa își va reveni. Dejul s-a aflat, însă, într-o formă mai bună și s-a impus la 20.
Actul secund a fost mai disputat, mergându-se „punct cu punt„ de la început până la final. Zalăul a avut minge de set pe final, la 24 – 23, dar dejenii au revenit și s-au impus în prelungiri.
Conștienți că pot pierde mai mult decât un punct, voleibaliștii zălăuani s-au trezit la timp. „Asul„ din mânecă pentru Aurel Vlaicu a fost Gabriel Cherbeleață, care a făcut un joc bun în ultimele trei seturi.
Parțialul al treilea a fost controlat clar de echipa zălăuană, care s-a impus la 14 și a început la fel de bine și setul patru, având la un moment dat avantaj de șapte puncte, 10 – 3. Zalăul a condus cu opt puncte la al doilea time-out tehnic, 16 – 8, dar dejenii s-au apropiat pe final, iar diferența a fost de doar trei puncte, 25 – 22.
Zălăuanii nu au iertat nimic nici în tie-break, pe care l-au câștigat la 12, după ce s-au aflat tot timpul la conducere.
„Primul set l-am făcut cadou echipei adverse, pe fondul unor greșeli individuale, iar în setul doi, la mingea noastră de set, s-a fluierat fileu. Important este că am revenit și am găsit băieții care și-au dorit să joace și să câștige meciul. Mă bucur pentru Cherbeleață că a făcut un joc bun și îi voi acorda în continuare încredere. Fiecare jucător trebuie să înțeleagă că trebuie să joace cât mai bine, pentru că, de aceea este plătit„, a declarat, la final, Aurel Vlaicu.
„Am spus înaintea partidei că Zalăul are prima șansă, însă, la 2 – 0 pentru noi, am sperat la mai mult. Un ochi râde, un ochi plânge, pentru că sunt bucuros că am obținut un punct, dar, în același timp, sunt supărat pentru că am avut șansa să obținem două puncte, dacă nu chiar trei. Mă bucur că am obținut un punct, care s-ar putea să conteze mult în economia clasamentului„, a precizat, de cealaltă parte, antrenorul Unirii Dej, Victor Lazăr.
CS Volei Municipal Zalău: Adriano Lamb, Peter Nagy, Fabian Birău, Răzvan Mihalcea, Leonardo Dall Bosco, Marian Bala și Adrian Feher (libero). Au mai evoluat: Andrei Georgescu, Sebastian Krause și Gabriel Cherbeleață. Antrenori: Aurel Vlaicu și Bogdan Nicolae