Miercuri, ora 17, Sala Sporturilor din Constanţa
CVM Tomis Constanţa – CS Volei Municipal Zalău
Neînvinse în primele cinci etape din actualul sezon, Tomis Constanţa şi Volei Municipal Zalău se vor întâlni în miercuri după-amiaza, în primul derby al Diviziei A1 la volei masculin. Chiar dacă formaţia de la poalele Meseşului a obţinut doar bronzul în sezonul trecut, iar Constanţa a devenit campioană, cele două formaţii par să aibă cele mai mari şanse la câştigarea campionatului în acest sezon. Ambele echipe au efectuat o serie de transferuri importante în pauza de vară, ceea ce s-a şi observat prin rezultatele şi evoluţiie din primele cinci etape.
Astăzi va fi, însă, momentul adevărului pentru ambele echipe, chiar dacă sezonul este abia la început. Atât Constanţa, cât şi Zalăul evoluează şi în cupele europene. Tomisul este angrenată în Liga Campionilor, în timp ce Volei Municipal va evolua în Cupa Challenge, după ce a fost eliminată din Cupa CEV de ruşii de la Gubernya Nihzniy Novgorod.
„Abordăm meciul cu încredere şi sperăm să facem un joc cât mai bun. Dacă vom avea o evoluţie bună, cu siguranţă vom obţine şi un rezultat favorabil. Este îmbucurător că nu avem accidentaţi înaintea acestui meci, iar jucătorii sunt încrezători în şansele lor la victorie. Constanţa este favorită, având în vedere că este echipa campioană şi evoluează pe teren propriu, dar vom face tot posibilul să obţinem ceea ce ne dorim de la acest meci”, a afirmat antrenorul Aurel Vlaicu.
De cealaltă parte, directorul executiv al Tomisului, Serhan Cadâr, a precizat că „partida dintre Zalău şi Constanţa a fost întotdeauna un derby. În primul rând, aşteptăm un meci frumos, care să facă cinste ambelor echipe. În momentul în care o echipă îşi doreşte victoria înseamnă că trebuie să şi joace bine. Având în vedere că evoluăm şi în Liga Campionilor, în primul rând, ne interesează jocul. Sigur că, o satisfacţie deplină ar fi să obţinem şi un rezultat favorabil”.
Meiul dintre Tomis Constanţa şi CS Volei Municipal Zalău este programat la ora 17, în Sala Sporturilor din Constanţa.