Anul 2015 aduce modificări în acţionariatul celor două cluburi reprezentative din Sălaj, Handbal Club Zalău şi Volei Municipal Zalău.
Primăria Zalău a înaintat zilele trecute o solicitare către Consiliul Judeţean Sălaj, prin care anunţă că doreşte să se retragă din acţionariatul clubului de handbal, instituţia condusă de Tiberiu Marc soicitând, la rândul său, acelaşi lucru.
Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, a expicat motivul acestei decizii. „De mai multă vreme, Primăria Zalău a apreciat că datorită diferenţelor de buget dintre cele două cluburi, de handbal şi volei din municipiu, sumele care reveneau membrilor asociaţi erau diferite şi că asta ar crea dificultăţi în gestionarea bugetului, deşi cota de participare în asociere era egală. Prin urmare, am convenit ca la solicitarea Primăriei Zalău de a se retrage din asocierea cu Consiliul Judeţean de la clubul de hanndbal, să procedăm simetric cu participarea Consiliului Judeţean la clubul de volei”.
„Singura chestiune care stă la baza acestei decizii este legată de dificultatea prin care putea fi aprobat bugetul sau o modificare de buget. Eram nevoiţi să trecem de două şedinţe, una de Consiliu Local, iar alta de Consiliu Judeţean pentru a se aproba bugetul. În cazul în care una dintre părţi nu era de acord, trebuia luat totul de la început. Pe viitor va fi mai simplu de lucrat din punct de vedere al alăcorii bugetului. Oricum, sumele sunt aproximativ aceleaşi”, a afirmat, la rândul său, primarul Radu Căpîlnaşiu.
Consiliul Judeţean Sălaj este acţionar majoritar la clubul de handbal, iar Primăria Zalău deţine patru la sută din acţiuni, în timp ce la clubul de volei, Consiliul Local este acţionar majoritar, autorităţile judeţene figurând cu un procent de patru la sută.
Modificarea solicitată de cele două instituţii urmează să se pună în vigoare începând din luna februarie.