Mini-campionat în Liga a IV-a de fotbal pentru desemnarea campioanei judeţene

Federaţia Română de Fotbal a stabilit zilele trecute modul de desfăşurare a sistemului de menţinere/promovare în Liga a III-a, dar şi a desemnării campioanelor judeţene. Nimeni nu mai retrogradează direct din eşalonul trei, iar campioanele judeţene, acolo unde acestea vor fi stabilite până la data de 8 mai, cum a cerut FRF, vor susţine meciuri de baraj atât cu alte campioane din judeţele limitrofe, cât şi cu echipele de pe locurile 9 şi 10 din Liga a III-a. Mai exact, cele 42 de campioane vor juca un baraj între ele, pe teren neutru, iar cele 21 de câştigătoare vor juca noi meciuri de baraj cu echipele de locurile 9 şi 10 din Liga a III-a, dar şi cu cel mai slab loc 8.

Tot FRF a decis ca Asociaţiile Judeţene de Fotbal să organizeze un campionat cu minim patru echipe şi minim şapte jocuri, iar până în data de 8 mai să fie anunţate campioanele judeţene. Dacă unele AJF-uri s-au împotrivit deciziei FRF, AJF Sălaj a organizat duminică o întâlnire on-line cu reprezentanţii echipelor din Liga a IV-a, iar patru dintre ele şi-au dat acceptul de a juca într-un mini-campionat.

Rapid Jibou, Someşul Someş-Odorhei, AS Chieşd şi AS Ip sunt cele patru formaţii care vor intra în competiţie începând din acest weekend.

„Ne bucurăm că am reuşit să obţinem acceptul celor patru echipe de a se înscrie în competiţie, iar pe această cale vreau să le mulţumesc. Mai erau două, trei echipe care şi-au dat acceptul iniţial, dar apoi s-au răzgândit. Sper să fie o competiţie atractivă, chiar dacă numărul este mic, iar cea mai bună să câştige”, a declarat preşedintele AJF Sălaj, Daniel Sabou.

Prima etapă este programată sâmbătă, cu jocurile dintre SomeşulSomeş Odorhei – AS Ip şi AS Chieşd – Rapid Jibou, iar duminică vor avea loc partidele dintre Rapid Jibou – Someşul Someş Odorhei şi AS Ip – AS Chieşd.

13 luni au trecut de la ultimele meciuri oficiale disputate în Liga a IV-a Sălaj.

 

Leave a Comment