Săptămâna a început cu o şedinţă „fulger” la Luceafărul Bălan, formație promovată în Liga a III-a în această vară, după ce a eliminat la meciul de baraj echipa Olimpia II Satu Mare.
Luni după-amiaza, soţia patronului Radu Pop a fost prezenta la Stadionul din Bălan, pentru a purta o discuţie cu antrenorul Marius Paşca şi cu jucătorii. Soţia finanţatorului le-ar fi reproşat jucătorilor, dar mai ales antrenorului Marius Paşca parcursul nefavorabil pe care l-a avut echipa în primele şase runde, moment în care antrenorul zălăuan a spus că, în aceste condiţii, singura soluţie este de a înceta colaborarea. Şi soţia finanţatorului a fost de acord cu acest lucru, astfel că Marius Paşca nu va mai avea ocazia sâmbătă de a-şi înfrunta fosta echipa, FC Zalău, practic formaţia la care a activat cei mai mulţi ani ca tehnician.
De menţionat că nici jucătorii nu mai vor să se prezinte la meciuri şi la antrenamente, principalul motiv fiind faptul că majoritatea dintre ei nu au primit niciun leu în primele şase etape.
„Atâta timp cât clubul nu a semnat contracte cu jucătorii, nici nu pot să-i oblig să vină la antrenamente, iar din moment ce nu poţi efectua un ciclu săptămânal de pregătire fizică şi tehnico-tactică, este foarte greu să faci faţă la nivelul Ligii a III-a. Îmi pare rău că s-a ajuns în această situaţie, mai ales că am încercat să mă implic nu doar în pregătirea echipei, ci şi în alte probleme care ţin de partea administrativă. Sper ca lucrurile să se rezolve în perioada următoare, iar echipa să-şi continue parcursul în Liga a III-a. Ar fi păcat dacă Luceafărul Bălan s-ar retrage din campionat. Mă bucur că am reuşit să-mi îndeplinesc toate obiectivele pe care mi le-am propus în sezonul trecut, de a câştiga campionatul şi a promova în Liga a III-a. De comuna Bălan se va scrie într-un an de Liga a III-a cât nu s-a scris în zece ani”, a afirmat Marius Paşca.
Situaţia este extrem de delicată, mai ales că jucătorii sunt nemulţumiţi de faptul că nu au fost remuneraţi în primele şase etape, iar persoane din anturajul clubului vorbesc deja de retragearea echipei din campionat.