Clubul Sportiv ProGym Zalău a fost reprezentat de şase sportivi la Cupa „Armenopolis”, o gală de kickboxing la care au fost prezenţi 46 de sportivi. Pe lângă zălăuanii pregătiţi de Laurenţiu Lăpuşte au mai fost prezenţi luptători din Mediaş, Oradea, Gherla, Cluj, Bistriţa şi Dej.
Trei dintre cei şase luptători de la CS ProGym au concurat la tineret, fiind la prima lor gală. La categoria 65 de kilograme, Sergiu Hidan a pierdut la puncte meciul cu Adrian Neag, de la Alexei Gym Oradea.
Andrei Perneş a pierdut şi el în faţa clujeanului Vlad Bîlc. În urma unei lovituri puternice primită în ochi de la adversar, Perneş a fost aproape de a nu mai putea continua meciul, însă a dorit să lupte până la final, chiar dacă era accidentat destul de grav. „A reuşit un meci frumos şi nu pot decât să-l felicit pentru puterea şi curajul de care a dat dovadă şi a luptat până la capăt”, ne-a declarat antrenorul Laurenţiu Lăpuşte.
Aflat şi el la prima gală de kickboxing, Andrei Nicolas a pierdut duelul cu localnicul Cornel Grigorian, de la Fight Club Gherla.
„Chiar dacă au pierdut, sunt mulţumit de evoluţia lor, fiindcă au fost la prima gală. Toţi trei sunt sportivi de prespectiv şi sunt convins că prin muncă vor apărea şi rezultatele”, a afirmat Lăpuşte.
Situaţia a fost cu totul alta la seniori, unde toţi cei trei reprezentanţi ai CS ProGym Zalău şi-au învins adversarii.
Kiss Laszlo l-a învins la puncte pe Alexandru Kutas, de la Fight Club Gherla, la categoria 75 de kilograme. Victorie mult mai clară pentru Claudiu Meleg, la categoria 63 de kilograme, luptătorul zălăuan învingându-l prin KO pe Ciprian Boteza, de la Pitbull Bistriţa.
Cătălin Holhoş a câştigat clar duelul cu Daniel Oltean, de la Tengu Cluj, la capătul unui meci foarte frumos.
Antrenorul CS ProGym Zalău, Laurenţiu Lăpuşte, ne-a declarat că sportivii săi ar putea participa lunar la câte o gală de kickboxing, însă ar fi nevoie de un sponsor care să asigure cheltuielile de transport. „Dacă am găsi un sponsor care să ne asigure transportul, sportivii ar putea participa lunar cel puţin la o astfel de gală”, a spus Lăpuşte.
Invitatul special al galei a fost Sandu Lungu, campionul mondial la judo şi luptător Local Kombat K1.