Ediţia din acest an a Campionatului Naţional de lupte libere, lupte feminine şi lupte greco-romane rezervat copiilor cu vârsta maximă de 23 de ani va avea loc la finalul acestei săptămâni, la Odorheiu Secuiesc.
Printre cluburile participante se numără şi Clubul Sportiv Municipal Zalău, care va fi reprezentat de patru sportivi pregătiţi de instructorul Cristian Crişan, care vor concura la lupte libere.
Darius Ghiran şi Oros Sergiu vor lupta la categoria 57 de kilograme, iar Andrei Sur şi Ionuţ Sabou vor evolua la categoria 86 de kilograme.
„Obiectivul este de a ne clasa pe unul din primele cinci locuri cu doi dintre aceşti sportivi. Rezultatele din acest an nu au fost pe placul aşteptărilor noastre, deoarece copiii au plecat la diferite şcoli din afara Zalăului, dar, după Campionatul Naţional de la Odorheiu Secuiesc vom face selecţie pentru a pregăti grupele de anul viitor. Vom începe cu copii de clasele a III-a şi a IV-a. Am avut sportivi valoroşi şi în acest an, dar, din păcate, a trebuit să renunţăm la ei”, a precizat instructorul Cristian Crişan.
Competiţia va începe vineri, la ora 16, când vor avea loc şi ultimele înscrieri, urmate de şedinţa tehnică şi de controlul medical. Cântarul oficial este programat la ora 18, apoi vor avea loc primele dueluri din cadrul evenimentului.
Primele finale sunt rogramate sâmbătă după-amiaza, iar celelalte se vor desfăşura duminică, începând cu ora 12.
La pute libere vor exista opt cateorii de greutate, cea mai mică fiind 57 de kilograme, iar cea mai mare, 125 de kilograme.