Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici” din Zalău a fost reabilitată în urmă cu cinci ani, nu însă, şi instalaţia de lumină. Veche de mai bine de 40 de ani, aceasta a fost schimbată doar în vara acestui an, lucrările începând în luna iulie, după aprobarea proiectului de hotărâre de către consilierii locali.
Costul lucrărilor depăşeşte o jumătate de miliona de lei, banii fiind alocaţi, spun oficialităţile locale, din rezerva bugetară.
Pentru a nu perturba programul de pregătire al echipelor de handbal şi volei din municipiu, firma care a efectuat lucrările a montat noua instalaţie lângă cea veche, aceasta urmând a fi dezafectată în zilele următoare.
Noua instalaţie este una modernă, care corespunde standardelor europene, astfel că, din punct de vedere al iluminatului, Sala Sporturilor poate desfăşura meciuri de handbal şi volei în orice competiţie europeană.
Instalaţia va asigura un nivel de iluminare graduală de 400, 800 şi 1000 de lucşi/mp, un progres considerabil faţă de cea veche, a cărei putere de iluminare nu depăşea 400 de lucşi/mp.
Primele reglaţe a noii instalaţii au fost făcute în noaptea de marţi spre miercuri, acesta urmând a fi dată în folosinţă odată cu disputarea meciului de handbal dintre HC Zalău şi Măgura Cisnădie, programat sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 18.
Reprezentanţii autorităţilor locale ne-au informat că a fost achiziţionat şi un generator care să asigure iluminatul în timpul unui eveniment, în cazul în care va fi întreruptă energia electrică.