Federaţia Română de Handbal a făcut o nouă propunere pentru începerea sezonului 2019 – 2020 al Ligii Naţionale de handbal feminin, perioada fiind 7 – 8 octombrie. FRH a propus ca până la finalul acestui an să se dispute nouă etape, acestea urmând a avea loc la mijlocul săptămânii, pentru a nu afecta programul formaţiilor angrenate în Liga Campionilor, SCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Bucureşti. Oficialii forului de specialitate iau în calcul şi varianta comasării ultimelor patru etape, în perioada 29 octombrie – 3 noiembrie, sub formă de turneu, dar şi varianta disputării a 10 etape în 2020.
Spre finalul lunii noiembrie, campionatul urmează să fie întrerupt pentru a începe echipa naţională pregătirile pentru Campionatul European, programat în luna decembrie.
Adversarele din primele nouă etape ale echipei zălăuane sunt: Minaur Baia Mare, Gloria Bistriţa, Dunărea Brăila, CSM Bucureşti, Măgura Cisnădie, „U” Cluj, SCM Craiova, dar şi două dintre nou-promovatele Dacia Mioveni, Crişul Chişineu-Criş, Activ Ploieşti şi CSM Galaţi. FRH va organiza o tragere la sorţi pentru ca cele patru echipe să-şi afle ordinea de promovare şi, totodată calendarul competiţional.
Prima competiţie oficială după 6 luni de pauză în handbalul feminin a avut loc săptămâna trecută, turneul final al Cupei României, care a avut un dublu rol, SCM Râmnicu Vâlcea, câştigătoarea Cupei, fiind desemnată şi câştigătoarea Supercupei României. Vâlcencele s-au impus cu 22 – 19 în faţa celor de la CSM Bucureşti, după ce la pauză, gruparea din Zăvoi a avut 15 – 7.