SCM Zalău, noua echipă de fotbal a Zalăului, va susţine sâmbătă, începând cu ora 18, primul meci oficial din noul sezon al Ligii a III-a şi al doilea din istorie. Dacă primul, cel din Cupa României, a fost unul „cu cântec”, lăsându-se cu sancţiuni destul de drastice pentru club, antrenorul Alexandru Pop speră ca debutul în Liga a III-a să fie cu totul altfel.
Iubitorii fotbalului sălăjean vor avea ocazia, după o pauză de doi ani, să vadă din nou meciuri de Liga a III-a, iar accesul la partidele de pe teren propriu va fi gratuit.
„Începem campionatul în faţa unui adversar puternic, fiindcă Unirea Dej este un club cu tradiţie, o echipă care are în lot şi câţiva jucători cu experienţă, care au evoluat chiar şi în Liga I. Sper ca jucătorii noştri să fie cât mai motivaţi la ora meciului şi să începem cu dreptul această ediţie”, a declarat antrenorul Alexandru Pop, care nu va putea sta pe banca tehnică în primele trei etape, fiind suspendat.
SCM Zalău va începe „aventura” cu un handicap de -6 puncte, ca urmare a evenimentelor din meciul de cupă, în care Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis depunctarea echipei zălăuane, amendarea clubului şi suspendarea antrenorului pentru trei etape.
SCM Zalău a preluat dreptul de participare în Liga a III-a de la Unirea Mirşid, dar foarte puţini jucători au rămas de la acea echipă în lotul condus de Alexandru Pop. Printre achiziţiile din această vară ale clubului zălăuan se numără şi un jucător „de culoare”, Oguy Didier Koula, în vârstă de 20 de ani, care a trecut prin curtea celor de la Paris Saint-Germain.
Programul complet al primei etape: SCM Zalău – Unirea Dej, Viitorul Şelimbăr – Unirea Alba Iulia, Gloria Bistriţa – Sănătatea Cluj, Avântul Reghin – Odorheiu Secuiesc, CS Sânmartin – Luceafărul Oradea, CFR II Cluj – Industria Galda, Sticla Arieşul Turda – Minaur Baia Mare, ACS FC Recea – Metalurgistul Cugir.