Finanțarea Clubului Volei Municipal de către Consiliul Local al municipiului Zalău reprezintă un lung șir de erori (dacă nu cumva este vorba despre mai mult decât erori??!!) politice și administrative, care au permis trecerea unor sume consistente de bani publici în conturile clubului sportiv și de acolo în buzunarele private ale unora.
Consilierii PNL sunt singurii care s-au opus permanent și sistematic, prin vot, prin întrebări, prin amendamente respinse constant de majoritatea PSD – UDMR-ALDE-PNȚCD – PMP, timp de 4 ani, acestei finanțări, care nu a reprezentat decât o fraudare masivă a bugetului local. Deoarece în tot acest timp întrebările noastre adresate în Consiliul Local au rămas fără răspuns, revenim cu un scurt chestionar pentru Primarul Ionel Ciunt și consilierii locali din majoritatea menționată, deoarece contribuabilii din Zalău, cei cu ai căror bani s-a susținut toată această fraudă de proporții, au dreptul să cunoască adevărul, altfel decât din dosare penale sau din comunicate de presă care nu spun nimic.
Așadar:
1.De ce s-a impus la Volei Municipal Zalău, în 2016, o conducere politică, în persoana d-lui Vasile Coța?
2.De ce s-a încheiat, în anul 2017, contractul de finanțare, în condițiile în care clubul nu-și îndeplinise condițiile de performanță (finala Cupei României)în anul precedent, fapt confirmat de adresa Federației Române de Volei?
3.De ce s-a renunțat, în anul 2018, la condiționarea finanțării de obiectivele de performanță, lipsind Consiliul Local de una din puținele pârghii de control ale acestei finanțări?
4.De ce s-a diminuat condiția cofinanțării din surse proprii de la 10% la 2%? În sedinta din 27.06.2019 doar consilierii PNL s-au opus diminuării cotei de cofinanțare, arătând că scandalurile și neîncrederea în conducerea clubului au îndepărtat investitorii?
5.De ce, în ciuda constatărilor din rapoartele de audit ale Curții de Conturi, s-a continuat acordarea finanțării?
6.Cum a fost analizată solicitarea de fonduri publice de către Volei Municipal Zalau? Pe ce s-au bazat aceste solicitări pe perioada 2017-2020? În baza căror documente a fost făcută solicitarea? Care a fost compartimentul/biroul/serviciul care a analizat solicitările respective?
7.Cum s-au alocat efectiv fondurile aprobate: după prezentarea documentelor justificative, sau înainte, cu justificarea ulterioară? Cine a verificat oportunitatea efectuării cheltuielilor și realitatea datelor din documentele justificative? Primarul Ionel Ciunt a avut cunoștință de aceste fapte și, dacă nu, consideră acest lucru drept neglijență?
8. Cine a efectuat controlul financiar preventiv al operațiunilor financiare reprezentând decontări către Volei Municipal Zalău?
Prezentăm azi doar o parte din problemele referitoare la acest subiect de actualitate, urmând să revenim și cu alte întrebări legitime pe tema finanțării controversate a clubului de volei din perioada mandatului primarului PSD – Ionel Ciunt.
Sursa foto – agerpres.ro
Grupul Consilierilor Locali PNL Zalău
(P)
MS, despre Trianon vi frica sa scrieti ? Vad ca si aia de la GS se dau loviti !
Da chiar,ce mai face famila Cota?
Numără bani
Numără bani familia Cota că au fără număr!???
CONTROBUTIILE ZALAOANILOR SUNT DATE DE POLITRUCII VREMII IN STIL MAFIOT PE MANA UNOR PROFITORI PARAZITI …..NU MAI AVEM NEVOIE DE ASA PRIMARIE SI DE ASA STAT PARSIV …
PRIMARIA TACE…PRIMARUL NU SPUNE NIMIC….NU AU NICI UN COMUNICAT DE PRESA PT ZALAUANI
,,Ceva e putred in DANEMARCA!”Pacat ,am fost la aproape toate meciurile
Oare doarme bine?
1. In 2016 daca bine retin Cota era presedinta la PC
2. in 2017 sa semnat contractual de finantare deoarece au fost campions si au jucat finala Cupei cu Arcadia .
3.in fiecare an au avut criteriii de performanta prin regulamentul de finantare .
4. Sa diminuat cofinantarea conform legii . Sa nu uitam ca in sezonul 2015 – 2016 cand conducerea clubului era asigurata de liberali, din acest motiv sau imputat de catre Curtea de Conturi 7 Millard’e
5. Curtea de conturi nu a constant in 2016 – 2020 nici o Neregula. Trebuie dovedita afirmatia
6. .7.8. Compartimentul condus de o liberala facut
Verificarile .
Cat intreaba liberalii nici nu-i mare bai.Mai rau a fi cand or intreba procurorii.
ore ce tat vorbasc omeni ca daca cota da dan gura nu stie cum o fi.
sa fie toti din primarie anchetati, toti care au legatura cu sportul si mai ales cu bani dati sportului !! daca ii strangi de coaie sa vezi cum toti incep sa dea din gura si sa spuna cine este omul vinovat si unde s-au dus banii !! ia sa-i amenintati cu puscarie si cu confiscarea averilor si sa fie suspendati din functii pana la solutionarea cazului !!
Poza de familie! Ciunt in centrul imaginii!!! Echipa primariei , cu presedintele Cota pus de primar,intra in insolventa! Sportivii si angajatii nu-si mai vad banii si primaria face o noua echipa! Specific romanesc!Intr-o tara normala, primarul ar iesi definitiv din viata publica si ar achita toate datoriile! Dar nu e normal nimic la noi si nici primaru nu e normal! Trebuie mult tupeu si obraz ca soricu la Ciunt, sa vorbeasca de sport si administratie.