Prof. Marin Ştefan
Sâmbătă, 28 mai 2016, oraşul Şimleu Silvaniei a fost, a treia oară (anterior, 2008 şi 2012), gazda primitoare a desfăşurării Campionatului Naţional de Culturism şi Fitness – Masters, masculin şi feminin, organizat de CS “Gold Gym” Şimleu Silvaniei, în parteneriat cu Federaţia Română de Culturism şi Fitness (FRCF). În ziua precedentă, organizatorii, în parteneriat cu Agenţia Naţională Antidoping din România (prin dr. Alexandru Butoi şi ofiţer Mădălina Gravetz) au organizat un simpozion educativ cu privire la dopajul în sport, la care au fost invitaţi conducători ai cluburilor şi asociaţiilor sportive, antrenori, medici şi părinţi ai copiilor care practică sportul. Din păcate, această temă nu prea i-a interesat pe unii dintre cei vizaţi, fapt dovedit şi de numărul mic al participanţilor (?!). Întrecerile au fost precedate de un protocol standard, cu : înscrieri, cântar oficial, vize şi şedinţă tehnică.
Concursul s-a desfăşurat la Casa Orăşenească de Cultură, unde 41 din cei mai falnici şi puternici culturişti din România, calificaţi în finale, şi-au etalat corpul „sculptural”, cu o musculatură dezvoltată armonios după mii de ore de muncă la antrenamente specifice, în faţa unui public numeros şi entuziast, timp de peste trei ore ! Întreaga activitate a fost coordonată de bistriţeanul Mihai Berbunschi (FRCF), prezentând în termeni elogioşi oraşul de la poalele Măgurii Şimleului şi reliefând activitatea CS „Gold Gym ” Şimleu Silvaniei, precum şi performanţele sportive ale lui Ioan Vasile Laslo – campion şi vicecampion naţional la culturism, având o activitate prodigioasă de peste 30 de ani în acest nobil sport, unul dintre „pionierii” culturismului românesc!
După salutul de „bun venit !” şi intonarea Imnului de Stat al României, au ţinut alocuţiuni tematice: Monica Mureşan – vicepreşedinte FRCF, Gabriel Toncean – preşedinte FRCF, Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului Şimleu Silvaniei, Lucian Bode – deputat în Parlamentul României şi Costel Torcea (Craiova) – campion european, selecţionerul şi coordonatorul loturilor naţionale române de culturism şi fitness. În cuvântul său, Septimiu Cătălin Ţurcaş a spus, printre altele: „[…] Este o mare bucurie pentru noi, şimleuanii, pentru că acest eveniment sportiv se întâmplă, din nou, în oraşul nostru. […] Mulţumesc, în primul rând, celor care au făcut ca acest eveniment să se întâmple, îi mulţumesc lui Nelu Laslo, precum şi întregii lui echipe pentru ceea ce au făcut în vederea îndeplinirii tuturor condiţiilor impuse de organizarea şi desfăşurarea acestui eveniment sportiv.[…] Mă bucur foarte mult pentru că am în stânga mea pe cei mai valoroşi culturişti din România. […] Sunt convins că acest concurs va fi unul deosebit şi cei mai buni vor câştiga. Îmi doresc, evident, să ne mai întâlnim de multe ori în Şimleu Silvaniei sau în alte locuri din ţară şi cel mai important mesaj pe care vreau să-l transmit, şi dumneavoastră îl ştiţi mai bine decât mine, este ca în sport să câştige întotdeauna cel mai curat şi cel mai bun. […] Eu vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi, vă felicit şi vă doresc mult, mult succes, la fel şi domnului viitor preşedinte al Federaţiei, fiind convins că va marca fiecare loc cu mândrie, acolo unde se va duce în această lume. Vă mulţumesc!”
Apoi, Ioan Vasile Laslo – preşedintele CS „Gold Gym” Şimleu Silvaniei a înmânat şimleuanilor Ioan Sonea şi Ioan Herea câte o plachetă aniversară „în semn de recunoaştere şi apreciere pentru implicarea şi susţinerea activităţii sportive a clubului”, precum şi zălăuanului Liviu Unguruşan „în semn de recunoaştere şi apreciere pentru promovarea culturismului în judeţul Sălaj.
Concursul a debutat cu parada sportivă („trecerea în revistă”) a tuturor participanţilor, în aplauzele prelungite ale spectatorilor. Apoi, campionatul s-a desfăşurat pe categorii de concurs, în grup şi individual, când sportivii au evoluat în diferite poziţii şi planuri pentru ca spectatorii şi, mai ales, arbitrii să poată vedea şi aprecia corect configuraţia fiecărui concurent. Fondul muzical a fost unul personalizat, asigurat de cantautorul şimleuan Petre Gliguţa cu multă pricepere, în ciuda faptului că n-a avut prea mult timp la dispoziţie de la primirea fiecărei oferte muzicale. Comisia de arbitraj a fost alcătuită din: Ovidiu Mezdrea (Braşov) – preşedinte al Comisiei de arbitraj a FRCF şi al celei din Federaţia Balcanică de Culturism şi Fitness, Daniel Arcan (Timişoara), Tersanski Hilda (Cluj-Napoca), Dumitru Cheteleş (Târgu Mureş), Dan Dumitrescu (Ianca, judeţul Brăila) şi Schlachter Arnold (Zalău). Ca arbitru de legătură (de ring) a fost Sebastian Popovici (Târgu Mureş), iar actvitatea de secretariat/statistică a fost asigurată de Anghel Zăpârţan şi Andrei Zăpârţan (ambii din Bistriţa). Acest important eveniment sportiv a fost transmis prin „livetext” pe siteul FRCF şi pe pagina de „facebook” a acesteia de către Marius Portik – ofiţer de presă al FRCF, unde se poate vizualiza întreaga desfăşurare şi afla locurile ocupate de fiecare concurent.
Au fost declaraţi campioni naţionali, pe categorii de concurs, următorii sportivi:
– Bikini Fitness Masters + 35 de ani Open: Alina Maricela Stanciu – CS „Voinţa Sebastiano” din Reghin;
– Bodyfitness Masters 35 – 44 de ani Open: Silvia Vintilă – CSM din Baia Mare;
– Women Physique Masters + 35 de ani Open: Judit David – CS „Lulu’s Gym” din Galaţi;
– Men’s Physique Masters + 40 de ani Open: Gabriel Stoicescu – ACS „Champions Gym” din Bucureşti;
– Bodybuilding Clasic Masters 40 – 49 de ani Open: Claudiu Giurgi – CS „Gym Ovidiu” din Baia Mare,
– Culturism Masters 40 – 49 de ani, 70 de kg: Ovidiu Cozma – CS „Gym Ovidiu” din Baia Mare;
– Culturism Masters 40 – 49 de ani, 80 de kg: Decebal Olteanu – CS „Farul” din Constanţa;
– Culturism Masters 40 – 49 de ani, 90 de kg: Tiberiu Horvath – CS „Universitatea” din Cluj-Napoca;
– Culturism Masters 40 – 49 de ani, + 90 de kg: Andrasoni Francisc Iosif – CS „Amefa” din Arad;
– Bodybuilding Clasic Masters, + 50 de ani: Vasile Crăciun – CS „Atlas” din Brăila;
– Culturism Masters 50 – 59 de ani, 80 de kg: Costel Torcea – CS „Gladiator Gym” din Craiova;
– Culturism Masters 50 – 59 de ani, + 80 de kg: Vasile Şerban – ACS „Vulturul de Mare” din Constanţa;
– Culturism Masters 60 – 64 de ani Open: Adrian Sestacovschi – „Fortus” din Călăraşi;
– Open Culturism 40 – 49 de ani: Andrasoni Francisc Iosif – CS „Amefa” din Arad – campion naţional absolut;
– Open Culturism + 50 de ani: Costel Torcea – CS „Gladiator Gym” din Craiova – campion naţional absolut.
Judeţul Sălaj a avut în concurs doi sportivi de la CS „Gold Gym” din Şimleu Silvaniei: Ioan Vasile Laslo s-a clasat pe locul doi la categoria Bodybuilding Clasic Masters + 50 de ani Open, devenind vicecampion naţional, iar Ioan Dorel Santavan a ocupat locul şase la categoria Culturism Masters 40 – 49 de ani, 90 de kg.
Au fost înmânate diplome, cupe, medalii şi pachete cu suplimente nutritive primilor trei sportivi, la fiecare categorie de concurs, iar câştigătorii au primit şi câte un tricou de „campion al României pe anul 2016”. Premierile au fost făcute, în ordine, de către: Septimiu Cătălin Ţurcaş, Lucian Bode, Monica Mureşan, Gabriel Toncean, Alexandru Badea – secretar general al FRCF, Liviu Unguruşan – preşedinte al CS „Alfa” Zalău şi Gabriel Mezdrea – arbitru internaţional, ajutaţi, în calitate de asistenţi, de sportivi de la CS „Gold Gym” Şimleu Silvaniei: Melinda Mărincaş, Daria Blaga, Diana Crişan, Sebastian Pop şi Răzvan Moldovan. În plus, fiecare sportiv a fost răsplătit cu aplauze binemeritate de către mărinimosul public şimleuan şi nu numai.
La buna organizare şi desfăşurare a acestui campionat naţional au contribuit şi următorii sponsori: Primăria şi Consiliul Local Şimleu Silvaniei, SC Coştiui SRL Şimleu Silvaniei, SC Consilva SRL Şimleu Silvaniei, SC West Co Impex SRL Crişeni şi Pro Nutrition Impex SRL Dej.
De remarcat că, în anul 2017, Campionatul Mondial de Culturism şi Fitness – Masters se va desfăşura în România, prin implicarea remarcabilă, la Federaţia Internaţională de specialitate, a prof. Gabriel Toncean – preşedinte al FRCF.
Felicitari pentru modul in care a fost organizata aceasta manifestare sportiva.