Motto : „Secretul pentru a fi primul este începutul”.
Mark TWAIN (1835 – 1910), scriitor american
Boxul a fost o ramură sportivă îndrăgită și apreciată în urbea de la poalele Măgurii, Șimleu Silvaniei, începând cu mai mult de o jumătate de veac în urmă. Se urmăreau cu ardoare, la televizor, meciuri din campionatele naționale, balcanice, europene, mondiale și de la Jocurile Olimpice. Printre favoriții șimleuanilor se aflau românii: Ion Monea – medalie de bronz la Jocurile Olimpice, Roma 1960 și medalie de argint la Jocurile Olimpice, Mexico City 1968; Calistrat Cuțov – medalie de bronz la Jocurile Olimpice, Mexico City 1968; Ion Alexe – vicecampion olimpic, München 1972; Simion Cuțov – de trei ori campion european (1972, la juniori; 1973 și 1975, la seniori), vicecampion mondial, Havana 1974 și vicecampion olimpic, Montreal 1976. De asemenea, mi-aduc aminte, erau urmăriți cu mult interes și boxerii străini, printre care se regăseau campionii mondiali și olimpici: Cassius Clay (álias Muhammad Ali, convertit la islam în 1964), George Foreman, Floyd Patterson și Joe Frazier (toți patru americani) și Téofilo Stevenson (Cuba).
Ca atare, în anul 1975, cu sprijinul Consiliului Județean pentru Educație Fizică și Sport Sălaj, am înființat în orașul școlilor, Șimleu Silvaniei (eram președinte al Consiliului Orășenesc pentru Educație Fizică și Sport), un „Centru de Pregătire” pentru box, patronat de Clubul Sportiv Municipal (CSM) Zalău, sub coordonarea antrenorului Ioan Popa (acum, antrenor emerit) și a reprezentantului său, antrenorul Dorel Crișan. De-a lungul timpului, printre boxerii remarcați, se regăsesc: Virgil Meleg – cinci titluri de campion național (dintre care, trei la seniori), Ioan Dragoș , Nicolae Ardelean, Ioan Cuc, Kiss Ioan, Ioan Morlocan, Vadász Zoltán, Iosif Moldovan, Ioan Giurgiu, Vasile Maxim și alții.
Între timp, la nivel orășenesc, un mare avânt au luat multe sporturi: volei, fotbal, radiogoniometrie operativă (acum, radio orientare), atletism, culturism, handbal, tenis de câmp, karting, șah, judo și karate. Din păcate, boxul fiind cam neglijat, Centrul de Pregătire s-a desființat, iar cei mai buni pugiliști au ajuns la CSM Zalău.
Din fericire, în anul trecut, a reapărut boxul șimleuan prin reactivarea secției de box a CSM Zalău, datorită domnilor Septimiu Cătălin Țurcaș – primarul orașului Șimleu Silvaniei și Silviu Mureșan – director al CSM Zalău (vicepreședinte al Federației Române de Box și președinte al Colegiului Național de Arbitri). Aceștia au ajuns la concluzia că această secție va atrage, iarăși, iubitori ai sportului „nobil”, boxul, din rândul copiilor și tinerilor din oraș și din localitățile limitrofe. Antrenori au fost numiți Ioan Dragoș (categoria „maestru”) și Adrian Popuțea (printre rezultate, ca boxer, medalii de bronz la Campionatele Europene Studențești 2009, Elista, Federația Rusă și la „Centura de Aur” 2008). Antrenamentele se desfășoară la Sala de Sport „Măgura” Șimleu Silvaniei, în zilele de marți și joi, între orele 15 – 16:30.
CSM Zalău, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Sălaj, Primăria și Consiliul Local Șimleu Silvaniei, sub egida Federației Române de Box, au organizat, în 23 noiembrie 2018, Gala de Box „Memorialul Viorel Burde”, în Sala de Sport șimleuană „Măgura”. Viorel Burde a fost boxer al CSM Zalău, vicecampion național de juniori, medaliat cu „bronz” la Turneul „Prietenia” și la Cupa Balcanică, component al lotului național de seniori al României (anul 1978). De asemenea, în aceeași „formulă”, s-a desfășurat și Cupa Orașului Șimleu Silvaniei – ediția I, în 4 octombrie 2019, cu pugiliști din: Baia Mare, Bistrița, Cluj-Napoca, Jucu (județul Cluj), Salonta (județul Bihor), Sighetu Marmației, Șimleu Silvaniei, Târgu Mureș și Zalău. În plus, boxerii șimleuani, fete și băieți, au participat la diferite competiții de nivel interjudețean și național, obținând rezultate onorabile.
În acest context, Primăria și Consiliul Local Șimleu Silvaniei au organizat o festivitate de premiere a boxerilor șimleuani legitimați la CSM Zalău, care au obținut rezultate notabile în competiții de nivel național, la cadeți și juniori, pe categorii de greutate. Aceasta s-a desfășurat în Sala Mare a Primăriei, joi, 19 decembrie 2019, în prezența: sportivilor, a conducerii CSM Zalău, a reprezentanților Primăriei și Consiliului Local Șimleu Silvaniei și a presei locale.
În discursul său, Septimiu Cătălin Țurcaș a spus: „(…) Este o activitate sportivă nouă în orașul nostru. Văzând rezultatele pe care le-au adus sportivii șimleuani … am luat hotărârea să-i motivăm pe cei care au obținut rezultate bune, prin niște premii pe care le-am aprobat în ultima ședință a Consiliului Local. (…) Vreau să vă mulțumesc dumneavoastră (n.r., domnului Mureșan) și, în special, domnilor antrenori pentru că, știu foarte bine, faceți un sacrificiu venind aici. Nu știu în ce măsură deplasările dumneavoastră sunt onorate de către club, dar aceasta poate să fie o discuție pentru anul viitor. (…) Noi avem, la nivel de oraș, proiecte de susținere financiară, proiecte pe sport, așa că vă rog să fiți pe fază și să aplicați la proiectul de sport care se va întâmpla anul viitor, după ce se va aproba bugetul local, astfel încât să vă puteți aloca anumite lucruri (…)”.
La fel, în alocuțiunea sa, Silviu Mureșan zicea: „(…) Nu-i un secret, motivul principal pentru care noi suntem prezenți aici sunt copiii din acest oraș, care au ales să practice o ramură de sport pe care noi o avem în organizarea clubului. Țin să mulțumesc, în special, domnului primar pentru că s-a născut această secție la Șimleu, cu ajutorul dânsului, al Primăriei și al Consiliului Local. (…) După un an și jumătate, de când am început cu boxul, au început să apară rezultatele și, iată, motivele pentru care ne găsim aici. Acești copii minunați sunt cei care s-au clasat pe primele trei locuri pe podiumul de la competițiile naționale din anul 2019. Sper să ne menținem sau să urcăm în clasamentele federației și ale clubului pentru anii următori și să facem multe lucruri împreună cu dumneavoastră, la mai multe ramuri sportive, pentru că, sigur, în Zalău sunt foarte multe cluburi și-i păcat ca cei din alte orașe să nu aibă această oportunitate de a practica ce ramură de sport doresc, și acolo unde sunt. (…) ”.
De asemenea, Ioan Dragoș a spus: „(…) Am reușit, cu acești sportivi minunați, să scoatem campioni și vicecampioni. Împreună cu colegul meu, Adi Popuțea, ne-am propus să urcăm și mai sus puțin, să mergem și la internaționale cu câțiva dintre ei. Avem aceste gânduri bune, avem și cu cine, și sperăm să fie realizabile. (…) Transportul este asigurat de către club, deci, nu venim pe banii noștri. (…) Vă mulțumesc mult! Ne luăm angajamentul că la anul o să fim mai mulți la această masă”.
În continuare, în aplauzele asistenței, Septimiu Cătălin Țurcaș a înmânat celor doi antrenori câte o Diplomă de Recunoștință „ca simbol al recunoștinței pentru activitatea de excepție desfășurată în susținerea sportului de performanță și pentru rezultatele remarcabile obținute în Campionatul Național și Cupa României la box”.
La fel, fiecare sportiv a primit o diplomă personalizată și un plic cu bani (sumă diferită, în funcție de performanțele din anul 2019), alături de felicitările de rigoare, după cum urmează: Diana Tănăsescu (Școala Gimnazială „Horea”) – medalie de aur și titlul de campioană națională la Campionatul Național și medalie de argint la Cupa României; Lucza Renata (Școala Gimnazială „Báthory István”) – medalie de argint și titlul de vicecampioană națională și medalie de bronz la Cupa României; Margareta Hidigan (Școala Gimnazială „Silvania”) – medalie de bronz la Campionatul Național și locul I la Cupa României; Roxana Lingurar (Școala Gimnazială „Horea”) – medalii de bronz la Campionatul Național și la Cupa României; Daria Zaha (Școala Gimnazială „Silvania”) – medalie de bronz la Campionatul Național; Ana Maria Lăcătuș (Școala Gimnazială „Báthory István”) – medalie de bronz la Campionatul Național; Rafaela Dovlete ( Școala Gimnazială „Báthory István”, acum, clasa a IX-a la Liceul cu Program Sportiv Zalău) – medalii de bronz la Campionatul Național și la Cupa României; Sergiu Todoran (Școala Gimnazială „Silvania”) – medalie de bronz la Campionatul Național; Cristian Balint (Școala Gimnazială „Silvania”) – medalie de bronz la Cupa României.
În entuziasmul asistenței, din partea CSM Zalău, Silviu Mureșan a oferit lui Septimiu Cătălin Țurcaș o diplomă și o cupă „pentru implicarea în susținerea sportului de performanță”. Festivitatea s-a încheiat cu o fotografie de grup.
Așadar, boxul șimleuan are o revenire în forță, fiind așteptate rezultate pe măsura condițiilor materiale și financiare asigurate și, de ce nu?, în concordanță cu angajamentele luate.
Felicitări și succes, TUTUROR!
Prof. Marin ȘTEFAN
Două puncte și semnul exclamării sunt folosite impropriu în titlu.