Cu toate că şi-a propus să obţină o medalie la Campionatul Naţional de atletism, organizat în sală şi desfăşurat la finalul săptămânii trecute, la Bucureşti, Kecskes Levente, sportiv legitimat la CSM Zalău, s-a clasat doar pe poziţia a patra în proba de săritură cu prăjina.
Cea mai bună săritură pentru sportivul pregătit de Gheorghe Guşet a măsurat 4,75 metri, fiind cu cinci centimetri mai bună decât cea înregistrată la Campionatul Naţional din vara anului trecut. Kecskes Levente a sărit chiar 4,85 metri la Naţionalele de la Bucureşti, dar a atins în ultimul moment ştacheta. „El a progresat faţă de Campionatul Naţional de anul trecut, având în vedere că cel mai mult a sărit 4,85 metri, dar a atins foarte puţin ştacheta şi a doborât-o. Din punct de vedere fizic, Levente este foarte bine pregătit, dar mai trebuie să lucrăm la partea tehnică. Vom încerca să facem o pregătire cât mai bună şi să obţinem un rezultat mai bun la Naţionalele din vară”, ne-a declarat Gheorghe Guşet.
Proba de săritură cu prăjina a fost câştigată de Andrei Deliu, de la CSM Deva, a cărui săritură a măsurat 5,11 metri, stabilind record naţional. Acesta a fost urmat pe podium de Bogdan Popa (CS Rapid Bucureşti – CSM Bucureşti) şi de Valentin Stanciu (CSM Bucureşti – CS Rapid Bucureşti), ambele sărituri măsurând 4,85 metri.
Alături de sportivul de la CSM Zalău, pe poziţia a patra s-a mai clasat Alexandru Floria, de la CSM Bucureşti, care a sărit cu prăjina 4,75 metri.
La ediţia din acest an a Campionatului Naţional organizat în sală au participat 295 de atleţi, dintre care 184 au concurat la masculin şi 111 la feminin.
Referitor la morganatica saritura de 4,85- trecuta, dar doborata!
Se zice ca era o fata frumoasa, desteapta, etc, dar avea un mic defect : era putin gravida!