Aproape 300 de sportivi au fost prezenţi la ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Karate Shotokan desfăşurat săptămâna trecută, la Braşov, printre care şi sportivi de la CS Dani-San Zalău, CS Omega Şimleu Silvaniei şi Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei. CS Dani-San Zalău a avut cei mai mulţi reprezentanţi dintre cluburile sălăjene, opt sportivi luptând pentru un loc pe podium.
În ciuda faptului că a fost accidentat înaintea concursului, Mark Vicsi a avut o comportare foarte bună, devenind dublu campion naţional în proba de kumite. Tot la kumite, dar la feminin, Daria Făgăraşi a devenit campioană naţională, iar medalia de argint i-a revenit tot unei sportive de la CS Dani-San, Larisa Borbe.
Sergiu Gombaşi a obţinut două medalii de argint, fiind foarte aproape de titlul naţional la kumite.
Deşi a intrat de puţin timp în sala de antrenamente, Andrei Chiş, fiul instructorului Dan Chiş, a dat dovadă de o dorinţă deosebită de victorie, iar calităţile l-au ajutat să obţină două clasări pe treapta a treia a podiumului.
„Întotdeauna este loc de mai bine, dar vreau să-i felicit pe sportivi pentru evoluţia lor. Rezultatele sunt foarte bune şi ne dau speranţe pentru viitor”, a declarat instructorul Dan Chiş.
Şimleu-Silvaniei a avut doi reprezentanţi la această competiţie, participarea acestora la concursul de la Braşov putând fi realizată cu ajutorul Primăriei. La categoria minicadeţi, Marius Ilinca a obţinut medalia de argint la kumite echipe şi bronz la kumite individual, în timp ce Bianca Tătar s-a clasat pe treapta a treia a podiumului la kumite individual – junioare.
Pentru sportivii celor trei cluburi, anul competiţional este abia la început, acestia urmând să participe în perioada următoare la Cupa României, Campionatul European şi Campionatul Mondial.