O delegaţie alcătuită din 22 de persoane, dintre care 17 sportivi ai Clubului Copiilor din Şimleu Silvaniei şi membri ai CS Omega Şimleu Silvaniei, cu secţii în Zalău, Jibou, Crasna şi Pericei, au participat săptămâna trecută la „Cupa Good Dragon”, eveniment desfăşurat în Ştrandul Termal din Marghita.
Aproape 100 de sportivi, instructori, antrenori şi arbitri au participat la eveniment, iar Asociaţia Nord Amical Karate a organizat şi un stagiu de karate, în cadrul căruia au avot loc şi diferite jocuri la care au participat cei mai mici sportivi.
„Am fost prezenţi reprezentanţi ai cluburilor din Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Covasna şi Bihor care, de mai bine de 20 de ani, ne întâlnim în fiecare vară în acest loc, pentru a ne antrena, dar şi a ne relaxa într-o companie plăcută şi agreabilă”, a precizat Gheorghe Pop, preşedintele CS Omega Şimleu Silvaniei.
Antrenamentele s-au desfăşurat pe trei grupe valorice, conduse de Duţă Viorel, preşedintele Asociaţiei Nord Amical Karate, Takac Mihaly, reprezentantul clubului din Marghita şi şimleuanul Gheorghe Pop.
În cadrul stagiului a avut loc şi un examen de grad, pentru cei care doreau să intre în posesia centurii maro (1 kyu), fiind absolvit de toţi participanţii. La acest examen, delegaţia sălăjeană a avut două reprezentante, pe Tania Pop şi Ileana Chişbora, care au promovat cu succes examentul pentru obţinerea centurii maro.
Sălăjenii participanţi la „Cupa Good Dragon” au obţinut rezultate notabile, înregistrând un total de 24 de clasări pe podium. S-au remarcat următorii sportivi: Tania Pop, Maia Pop, Ileana Chişbora, Alexandra Bartha, Mandel Krisztian, Mak Szilard, Patrik Bakai, David Cosma, Gabriel Cionca, Matei Bal, Marius Cherecheş, Nicolae Gal, Marius Ilinca şi Raul Maier.
Organizatorii au acordat trofee, medali şi diplome pentru toţi participanţii la probele de kata, kumite WKF şi Shobu Ippon.
„A fost o săptămână deosebită, plină de activităţi, dar şi de momente de relaxare. Efortul copiilor a fost răsplătit şi ţin să îi felicit şi să le urez o vacanţă competiţională minunată”, a mai afirmat Gheorghe Pop.
Următorul seminar pentru reprezentanţii Asociaţiei Nord Amical Karate este programat în staţiunea de vânătoare din comuna Comandău, judeţul Covasna.