Sâmbătă, 15 iunie a.c., în sala de sport ”Măgura” a orașului Șimleu Silvaniei, s-a desfășurat cea de-a XXI-a ediție a turneului de karate “Cupa Performanței”. Evenimentul se regăsește în Calendarul M.E.N, C.A.E.J. Sălaj 2019, la poziția cu numărul 44 și a fost organizat de Clubul Copiilor din Șimleu Silvaniei împreună cu partenerii.
Pentru mine acest concurs are o însemnătate deosebită, este împlinirea unei dorințe mai vechi și anume aceea de a introduce această artă marțială deosebită în învățământul nonformal. Clubul Copiilor din Șimleu Silvaniei este singura instituție școlară din județ care promovează karate-ul și o face cu succes de mai bine de 20 de ani.
Am început cu o jumătate de catedră, dar la care am avut înscrieri pentru mai bine de două catedre, cursurile fiind total gratuite, iar copiii dornici de mișcare. Peste câțiva ani am trecut la o normă întreagă, prezența a fost în continuare numeroasă, iar performanțele au fost o urmare firească a efortului nostru. Am realizat numeroase parteneriate ce ne-au oferit deschidere și multiple participări la acțiuni specifice cercului nostru.
Împreună cu colegi de la palate și cluburi ale copiilor din Oradea, Arad, Timișoara, Reșița, Petrila, București, Buftea și mulți alți parteneri, organizăm turnee și competiții care angrenează anual mii de copii din țară și chiar invitați din alte țări, le oferim concursuri de înalta ținută numai bune să-i formeze pentru marea performanță.
Pentru cercul nostru de karate, Cupa Performanței reprezintă principalul mijloc de evaluare la final de an școlar la care au acces toate grupele cercului, concursul având atât secțiune pentru avansați, cât și pentru începători.
Copiii noștri au evoluat foarte bine, au cucerit medalie după medalie, iar la final se situau detașat în fruntea loturilor participante cu 40 de medalii obținute: 11 de aur, 13 de argint și 16 de bronz. S-au remarcat în mod deosebit: Sabo Alexia, Toma Medeea, Croitoru Cezar, Ambruș Matei, Bal Luca, Bakai Patrik, Ilinca Cristian, Bal Matei și Ilinca Marius, dar și ceilalți s-au evidențiat prin evoluții bune și meciuri spectaculoase.
Cu toate că urmează mult aşteptata vacanță, o parte dintre noi vor avea activități și peste vară. În prima zi din iulie vom merge la Marghita pentru 7 zile, unde au loc zilnic două antrenamente în aer liber, recuperare în apă termală, iar la final o întrecere amicală. Tot în iulie urcăm la Comandau, în Covasna, o baza montană deosebită, prielnică pregătirii în aer liber. August înseamnă Grecia, pe care fiecare o așteaptă cu nerăbdare, Marea Egee e deosebită. Stațiunea montană Balvanyos marchează finalul de vacanță activă și revenirea în săli încărcați cu forțe proaspete .
Le urez o vacanță minunată tuturor elevilor noștri, dar nu înainte de a-i felicita pentru toate realizările lor din anul școlar care se încheie.
Prof. Pop Gheorghe