După ce a dezvoltat jocul de oină în comuna Dragu, unde a activat ca profesor şi director de şcoală o perioadă, Dan Aluaş continuă tradiţia acestui sport în comuna Hida, fiind cadru didactic de doi ani la Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” din localitate. Profesorul Aluaş a organizat la finalul săptămânii trecute prima ediţie a Cupei Hida la oină, competiţie desfăşurată în sistem „turneu”. Pasiunea elevilor pentru jocul de oină pare să fie chiar mai mare decât în Dragu, astfel că la competiţia organizată la finalul săptămânii trecute, Dan Aluaş a fost nevoit să alcătuiască două echipe: Avântul Hida şi Juniorii Hida. La competiţie au mai fost prezente Măgura Coaş şi Cetatea Remeta Chioarului.
Locul întâi a fost câştigat de Măgura Coaş, cu trei victorii din tot atâtea partide susţinute, în timp ce Avântul Hida s-a situat pe poziţia secundă, cu opt puncte. Locul trei i-a revenit echipei Cetatea Remetea Chioarului, iar pe poziţia a patra s-a situat Juniorii Hida.
Au fost acordate şi premii individuale, cel mai tehnic jucător fiind desemnat Ionuţ Gog, de la Avântul Hida. Daniel Varga, tot de la Avântul Hida, a devenit cel mai bun apărător al competiţiei, în timp ce Cristian Moje, de la Măgura Coaş, a fost numit cel mai bun trăgător. Andrei Ţânţă, de la Măgura Coaş, a fost cel mai eficace jucător, iar cea mai lungă bătaie a mingii a avut-o Cristian Moje. Cel mai tânăr jucător din competiţie a fost de la Măgura Coaş, Marius Radu Ivan şi tot de la Măgura Coaş, Cosmin Micle a fost considerat jucătorul cu cel mai mult fair-play. Cristian Moje a primit la final şi o diplomă de excelenţă.
„Competiţia a impresionat în primul rând prin combativitatea cu care s-a derulat, prin respectul care a fost atât în teren, cât şi în afara acestuia şi prin atmosfera de prietenie care s-a manifestat la toţi jucătorii. Mă declar mulţumit de organizarea acestei competiţii şi sper ca oina să devină, cu adevărat, o tradiţie şi în Hida”, a afirmat profesorul Dan Aluaş.
De menţionat că, echipa de oină a Liceului Tehnologic „Liviu Rebreanu” din Hida s-a calificat în acest an la faza naţională din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar desfăşurată la Sibiu.
1.Pasiunea pentru oina la Hida nu este deloc mai mare decat la Dragu, drept dovada ca in ambele echipe de la Hida sunt in proportie mai mare de 50% copii/elevi din Dragu. Asadar mare atentie la ce scriem !!!!!!!
2. Pentru calificarea la etapa finala singurul merit al domnului Aluas este partea organizatorica (inscrierea echipei si demersurile pentru deplasari-acte, adeverinte etc), in rest pentru pregatirea echipei la propriu meritele sunt zero, copii mergand pregatiti fizic si tehnic de la Dragu. In aceasta echipa fiind multi dintre elevi care in anul 2011-2012 s-au calificat la faza finala gimnaziu dupa mult timp, asadar calificarea la faza finala de anul acesta licee fiind doar o formalitate, ba mai mult o dezamagire prin locul ocupat tinand cont de componentii echipei.
3. Asadar domnul Aluas are meritele lui in oina judeteana, dar sa pastram proportiile gen pasiune mai mare decat la Dragu si alte lucruri de genul acesta.