Sălăjeanul Ioan Onicaş ocupă, începând de luna trecută, cea mai înaltă funcţie din cadrul Federaţiei de Minifotbal din România (FMR), devenită vacantă după plecarea lui Răzvan Burleanu la şefia Federaţiei Române de Fotbal.
Onicaş este cel care a deţinut, în ultimii doi ani, funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei amintite, fiind membru fondator al Asociaţiei Române de Minifotbal şi al FMR. Mandul său este valabil până în 2016.
Fostul arbitru sălăjean îşi propune ca şi din noua postură să se implice în implementarea proiectelor demarate sub conducerea lui Răzvan Burleanu, principalul obiectiv reprezentându-l recunoaşterea minifotbalului ca disciplină sportivă.