Florin Istrate, unul dintre cei mai valoroşi jucători din lotul echipei FC Zalău, va părăsi, foarte probabil, clubul de la poalele Meseşului înainte de finalul sezonului. Deşi a avut un aport considerabil, uneori chiar decisiv la multe dintre victoriile pe care „alb-albaştii” le-au obţinut în această ediţie de campionat, mijlocaşul din comuna Breaza (Braşov) a avut un comportament, cel puţin ciudat în ultima perioadă.
Istrate nu a putut evolua în partida din urmă cu două săptămâni, când FC Zalău s-a impus cu scorul de 2 – 0 pe teren propriu în faţa Unirii Dej, absenţa acestuia fiind cauzată de faptul că jucătorul a primit cu o etapă înainte al patrulea cartonaş galben, după ce şi-a dat tricoul jos în urma golului marcat în partida cu CSM Bistriţa.
Vineri, în cadrul etapei a 22-a, Florin Istrate şi-a lăsat echipa în zece oameni, după ce a primit direct cartonaşul roşu în minutul 12, ca urmare a unui fault dur asupra unui adversar. Dacă în partida de pe teren propriu cu Unirea Dej, rezultatul final a fost favorabil Zalăului, absenţa acestuia a contat enorm în partida de vineri, iar FC Zalău a pierdut cu scorul de 0 – 1 întâlnirea de pe teren propriu cu Avântul Reghin, rezultat în urma căruia, „alb-albaştrii” pot spune „adio” promovării în Liga a II-a.
Chemat „la raport” sâmbătă dimineaţa, jucătorul şi-a cerut scuze pentru gestul făcut în partida de vineri, promiţându-le persoanelor din conducere că îşi va repara greşeala în etapele rămase de disputat până la finalul sezonului. Însă, uneori, „viaţa bate filmul”, iar la câteva ore după ce le-a promis persoanelor din conducere că va da totul pe teren în etapele rămase, Florin Istrate şi-a fracturat mâna în timpul unei partide amicale, susţinute pe un teren cu suprafaţă sintetică.
Relaţia dintre jucător şi conducere era deja una tensionată, iar accidentarea de sâmbătă seara i-a determinat pe oficialii clubului FC Zalău să ia în calcul varianta de a renunţa la serviciile jucătorului.
Vom reveni.