Miercuri, ora 17:30, Sala Sporturilor „Horea Demian” din Cluj
„U” Jolidon Cluj – HC Zalău
HC Zalău continuă seria meciurilor „de foc” în Liga Naţională de handbal feminin, urmând să evolueze miercuri după-amiază, pe terenul formaţiei Universitatea Jolidon Cluj. Handbalistele pregătite de Tadici sunt conştiente de valoarea echipei adverse şi de faptul că publicul advers va pune presiune, dar speră să-şi ea revanşa după înfrângerea din tur, când au pierdut pe teren propriu cu scorul de 22 – 24.
Adversara Zalăului a primit o lovitură puternică la începutul acestei săptămâni, Mihaela Tivadar, una dintre cele mai experientate jucătoare din lot devenind liberă de contract după ce a depus memoriu la Federaţia Română de Handbal din cauza unor restanţe financiare pe care clubul le avea către handbalistă.
Partida dintre „U” Jolidon Cluj şi HC Zalău este programată mieruri după-amiază, de la ora 17:30, în Sala Sporturilor „Horea Demian” şi va fi arbitrată cuplul constănţean format din Adrian Georgescu şi Mihai Moldoveanu.
Programul complet al etapei: CSM Ploieşti – CSM Cetate Devatrans, HCM Râmnicu Vâlcea – HCM Baia Mare, Universitatea Neptun Constanţa – CSM Bucureşti, HC Dunărea Brăila – HCM Roman, SCM Craiova – ASC Corona Braşov.