HC Zalău vizează a patra victorie consecutivă

După două succese categorice în optimile cupei EHF şi după victoria la şase goluri (24 – 18) obţinută săptămâna trecută, pe teren propriu, în faţa celor de la ASC Corona Braşov, handbalistele pregătite de Gheorghe Tadici speră să-şi treacă în cont a patra victorie consecutivă. HC Zalău va evolua vineri după-amiaza în deplasare, în faţa penultimei clasate, CSM Ploieşti.

Chiar dacă formaţia prahoveană a obţinut doar două victorii în cele 14 partide disputate, managerul echipei zălăuane, Gheorghe Tadici, consideră că jocul de vineri va fi unul dificil. „Va fi un meci dificil, pentru că se află într-o situaţie critică şi au nevoie de victorie. Pe teren propriu, echipa din Ploieşti joacă mult mai bine decât în deplasare. Au în lot şi câteva jucătoare cu experienţă, cum ar fi Tâlvâc, Toma, Luca, Manda, Ştefan sau Cristescu, care au jucat la echipe cotate”.
Accidentată destul de grav în partida cu ASC Corona Braşov, Crina Ailincăi nu a făcut deplasarea la Ploieşti. „Lipsa Crinei Pintea va fi un dezavantaj destul de mare pentru noi, însă am convingerea că Ana Maria Şomoi o va suplini cu brio. Sper să reziste şi fizic. Nu ne gândim decât la victorie, pentru că avem nevoie de puncte”, a mai precizat antrenorul zălăuan.
Partida de vineri va începe la ora 17 şi va fi transmisă în direct de postul de televiziune DigiSport 3. Meciul va fi oficiat de un cuplu feminin de arbitri, format din Anamaria Duţă (Bucureşti) şi Diana Florescu (Argeş).
HC Zalău şi-a modificat datele de disputare ale următoarelor două partide, urmând ca partida de pe teren propriu, cu HC Danubius Galaţi, să se joace în data de 2 martie, iar cea din deplasare, cu HCM Baia Mare, să se dispute în 7 martie. Meciul cu formaţia maramureşeană era programat, iniţial, în data de 10 martie, însă clubul zălăuan a cerut devansarea jocului, fiindcă, în perioada 10 – 11 martie va susţine „dubla” din sferturile Cupei EHF, cu Itxako Navarra.
Programul complet al etapei: CSM Bucureşti – Oltchim Râmnicu Vâlcea, HCM Roman – SCM Craiova, HCM Baia Mare – Universitatea Jolidon Cluj, HC Danubius Galaţi – HC Dunărea Brăila, CSM Ploieşti – HC Zalău.
Clasament:
1. Oltchim Rm. Vâlcea 12 11 1 0 363 – 258 23p
2. HCM Baia Mare 14 10 1 3 364 – 324 21p
3. “U” Jolidon Cluj 14 7 3 4 370 – 362 17p
4. HC Zalău 13 6 3 4 300 – 277 15p
5. HC Dunărea Brăila 13 6 2 5 303 – 302 14p
6. CSM Bucureşti 14 6 1 7 337 – 327 13p
7. ASC Corona Braşov 13 6 1 6 347 – 340 13p
8. HCM Roman 13 4 2 7 259 – 278 10p
9. SCM Craiova 14 3 3 7 289 – 342 10p
10. CSM Ploieşti 14 2 4 8 299 – 354 8p
11. HC Danubius Galaţi 14 1 2 11 294 – 361 4p

Leave a Comment