După numai un an în care a activat ca profesor-antrenor la Clubul Sportiv Şcolar Zalău, Valeria Motogna a decis să se despartă de clubul condus de Dorian Faur. „Motivele sunt multiple”, spune fosta handbalistă, care ia în calcul înfiinţarea unei şcoli particulare.
„Handbalul evoluează, noi mergem la diferite cursuri de perfecţionare, unde învăţăm diferite metode de antrenament. Din păcate, nu există o bază materială bine pusă la punct, iar antrenamentele le desfăşurăm cum putem. La nivel de junioare se construieşte şi fiecare „cărămidă” şi etapă este foarte importantă. Dacă sari peste anumite etape, nu le mai poţi recupera. La echipa de junioare III, pe care eu am pregătit-o în sezonul trecut, s-a sărit peste anumite etape de pregătire. Eram o echipă de începătoare, care ne băteam cu echipe mult mai bune. Nu puteam să facem faţă unor echipe care efectuau antrenamente zilnice, aveau materiale sportive la dispoziţie, dar şi un program de pregătire bine pus la punct”, a afirmat Vali Motogna.
Până să-şi înfiinţeze propria şcoală de handbal, fostul port-drapel al delegaţiei României la Jocurile Olimpice de la Beijing (2008) a primit o ofertă de la Clubul Sportiv Universitatea Oradea, formaţie ce activează în Divizia A.
CSU-CSM Oradea a evoluat anul trecut pentru prima dată în Divizia A, activând în Seria B a acestui eşalon, unde s-a duelat cu formaţii din Braşov, Mureş, Sfântu-Gheorghe, Piteşti, Arad, Timişoara, Slatina şi Reşiţa.
„Am primit o ofertă de la antrenoarea acestei echipei (Doina Ardelean, n.r.), pentru a începe o colaborare odată cu startul noului sezon competiţional. Unul dintre rolurile mele va fi de a căuta tinere talente pentru echipă, dar voi participa şi câteva şedinţe de pregătire”, ne-a dezvăluit Motogna.
Acesta nu exclude nici varianta unei revenire pe semicerc la vârsta de 36 de ani, mai ales că i s-a făcut şi o astfel de propunere din partea antrenoarei Doina Ardelean.
Prima echipă de senioare la care a evoluat Valeria Motogna a fost Silcotub Zalău, cu care a cucerit City Cup în 1996. În 2010, fosta handbalistă a câştigat Cupa Cupelor cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, iar în 2010 a jucat finala Ligii Campionilor cu acelaşi club. De asemenea, Vali Motogna are multiple titluri naţionale, atât cu echipa zălăuană, cât şi cu Oltchim.
Cu HC Zalău, Motogna a jucat şi finala Cupei EHF în 2012, împotriva formaţiei Lada Togliatti.
Fosta handbalistă are 185 de selecţii în echipa naţională, dintre care 144, la prima reprezentativă a României. Cu Naţionala de tineret, Motogna a devenit campioană europeană, dar şi mondială, iar cu priam reprezentativă a participat la două ediţii a Jocurilor Olimpice, în 2000, la Sydnei şi în 2008, la Beijing.