Echipa manageriată de Gheorghe Tadici a ales şi în această iarnă ca destinaţie pentru efectuarea stagiului de pregătire staţiunea montană Cheile Grădiştei, o locaţie foarte cunoscută de HC Zalău. „Am ales din nou Cheile Grădiştei, unde am fost în ultimii cinci ani de zile, pentru că sunt condiţii deosebite de pregătire. M-am întors vineri noaptea de la Campionatul European, iar sâmbătă dimineaţa am avut un prim antrenament cu fetele. Am avut şi o mică analiză a pregătirii care s-a făcut în perioada cât am fost plecat, iar testele fizice le susţinem în cantonament. După testele fizice vom intra într-un regim intens de antrenamente, conform planului de pregătire întocmit, cu câte două antrenamente zilnice”, ne-a declarat managerul Gheorghe Tadici.
Delegaţia zălăuană a plecat duminică dimineaţa în stagiul montan, iar revenirea din cantonament este programată duminică, stagiul de pregătire fiind finalizat cu un turneu de verificare la Braşov. „Sâmbătă şi duminică avem programat un turneu la Braşov cu echipa gazdă, Oţelul Galaţi şi lotul de tineret”, a mai precizat tehnicianul zălăuan.
Gheorghe Tadici a deplasat în cantonament 17 jucătoare: portari – Delia Ghilă Roman, Andreea Mihaela Mureşan, Adina Mureşan; pivoţi – Crina Pintea, Ana Maria Şomoi, Alexandra Lazăr, Simina Vezenţan; extreme – Roxana Rob, Carmina Bădiţă, Andrada Pop, Florina Ţurcaş, Andrada Trif, Alina Czeczi; interi – Roxana Varga, Gabriella Szucs, Valeria Beşe, Loredana Pera. Singura absentă este interul Florina Ciobanu, lăsată acasă din cauza unor probleme medicale.
Următorul meci oficial şi primul din 2013 pentru formaţia zălăuană este programat în sâmbătă, 19 ianuarie, pe teren propriu, în faţa vicecampioanei Universitatea Jolidon Cluj.