„U” Jolidon Cluj – HC Zalău 25 – 20 (13 – 10)
HC Zalău a pierdut miercuri seara, la Cluj, cu scorul de 20 – 25 în faţa Universităţii Jolidon, un meci care părea să-l aibă în mână la un moment dat, după un început bun de partidă. Evoluţia portarilor zălăuani nu a mai fost atât de bună ca în partida cu Craiova, iar interul Constantinescu a marcat un singur gol pe tot parcursul partidei. Nici extrema Andrada Trif nu a rupt gura târgului, motiv pentru care Tadici a şi oprit-o pe bancă în partea a doua, trimiţându-o în teren pe Florina Ţurcaş, care a marcat un singur gol în repriza secundă. Crina Pintea şi-a ajutat echipa doar în prima parte a reprizei întâi, fiind nevoită să părăsească terenul de joc în minutul opt, după o accidentare la piciorul stâng.
Începutul de partidă a fost al Zalăului, care a condus cu 6 – 3 în minutul 14, obligându-l pe antrenorul clujencelor, Horaţiu Paşca să solicite întreruperea jocului. Parcă a fost ca o gură de oxigen pentru formaţia gazdă, care a revenit în joc, pe fondul unor greşeli pe care Zalăul le-a făcut pe faza de atac, iar Florea a restabilit egalitatea la opt în minutul 22.
Măzăreanu a prins o zi excelentă în poarta Clujului, blocând jucătoarele Zalăului chiar şi din situaţie de „unu la unu”, în timp ce pe atac, Senocico şi Florea au fost protagonistele primei reprize.
Clujul a intrat la vestiare cu avans de trei goluri, 13 – 10, iar Zalăul a început la fel de prost repriza secundă cum a terminat-o pe prima, Constantinescu ratând o aruncare de la şapte metri. Senocico şi Vintilă au marcat primele goluri din partea a doua pentru „U”, iar scorul a devenit 15 – 10. Golul cu numărul 11 pentru Zalău a venit abia în minutul 35, după ce pe al 10-lea îl marcase în minutul 25.
Handbalistele pregătite de Tadici nu au mai avut forţa să revină în partea secundă, primind gol chiar şi în superioritate numerică, iar Clujul s-a impus cu 25 – 20, după ce Florina Ciobanu a ratat pentru Zalău o aruncare de la şapte metri în ultimele secunde ale partidei.
Pentru HC Zalău urmează sâmbătă, de la ora 15, meciul de pe teren propriu cu HC Dunărea Brăila.
HC Zalău: Adina Mureşan, Mihaela Mureşan, Ana Maria Inculeţ, Andrada Trif (1), Ana Maria Şomoi, Valeria Motogna, Georgiana Ciuciulete (3), Crina Pintea (1), Carmina Bădiţă (6), Claudia Constantinescu (6), Valentina Bardac (2), Florina Ciobanu, Florina Ţurcaş (1), Loredana Pera (4) şi Andrada Pop (1). Manager: Gheorghe Tadici
Pentru „U” Jolidon Cluj au marcat: Mihaela Ani-Senocico (12), Ştefania Florea (6), Florina Chintoan (2), Cristina Laslo (2), Simona Vintilă (1) şi Andreea Tetean (2). Antrenori: Horaţiu Paşca (principal) şi Ioan Ani-Senocico (secund)