Jucătoarele de la Handbal Club Zalău vor începe miercuri, 3 iulie, pregătirile pentru noul sezon al Ligii Naţionale de handbal feminin, urmând ca luni, 8 iulie să plece într-un stagiu de pregătire de 12 zile la Cheile Grădiştei. „Având în vedere că avem în lot multe jucătoare tinere, am preferat să efectuăm un singur cantonament, la munte, unde putem face şi antrenamente cu mingea, fiindcă vom avea la dispoziţie şi sală de sport”, ne-a declarat managerul Gheorghe Tadici.
Miercuri este programată reunirea lotului, urmând ca joi şi vineri să aibă loc vizitele medicale şi normele de control. „Fetele vor susţine nişte norme de control, pentru a vedea diferenţa dintre forma la care au fost când au terminat sezonul şi cea actuală. Cine va trece cu bine de normele respective va face parte din lotul cu care vom merge în cantonament, celelalte vor rămâne în pregătire la Zalău”, ne-a mai dezvăluit tehnicianul zălăuan.
Conducerea HC Zalău va stabili în aceste zile şi numele jucătoarelor de la echipa de junioare I a CSS Zalău pe care le va promova în lotul de senioare.
Obiectivul echipei pentru sezonul viitor va fi fixat la sfârşitul lunii august, după turneul internaţional de verificare programat la Zalău, cu participarea a patru echipe.
Tot în această perioadă vor fi prelungite pe o perioadă de trei ani şi contractele actualului staff tehnic.
Conducerea HC Zalău va pune în vânzare abonamente pentru sezonul următor, iar pe baza legitimaţiilor eliberate, spectatorii vor beneficia de loc rezervat în zona centrală a tribunei. Vor fi tipărite şi abonamente cu reducere, pentru pensionari, într-un sector delimitat. Abonamentele vor fi puse în vânzare cu ocazia turneului de la Zalău (23 – 24 august) şi vor fi vândute până la data primei etape din Liga Naţională, 5 septembrie.
Reamintim că în această vară, HC Zalău a transferat două jucătoare componente ale naţionalei de tineret, Eliza Marina Cicic şi Claudia Maria Constantinescu, ambele născute în 1994. Ambele au semnat contracte valabile pe o perioadă de cinci ani, cu drept de prelungire.
Cel mai mare câştig din această vară pentru gruparea zălăuană va fi însă revenirea pivotului Georgiana Ciuciulete, care a devenit mămică în această primăvară.
In fiecare an HC Zalau a pierdut jucatoare importnte dar a reusit sa se mentina intre echipele de top , ocupand loc de cupa Europeana . Si in acest an aterminat pe locul 4 la egalitate de puncte cu Clujul , chiar daca a avut un golaveraj mai bun .Adica pe podium la nr de puncte . Acum o ia de la inceput promovand jucatoare tinere care la 23-24 de ani o iau spre alte zari , la echipe care vin cu salarii dublate sau mai mult . Cazul Szucs, Tanasie..este graitor . Asta este am fost si campioni, important este ca Dl Tadici sa reziste( se consuma enorm) si la Zalau va fi performanta . Ciuciulete va fi un mare , mare plus pt echipa in acest an. Poate si la nationala. Felicitari conduceri HC Zalau !
Ce imi place la HC Zalau , modul in care gandesc in perspectiva si faptul ca totusi au jucatoare care stau totusi la Zalau 4-5-6-7 ani ceea ce da un plus de omogenitate echipei , iar cele vechi le invata repede pe cele noi care vin . Ai nevoie de un an de zile sa te incadrezi in disciplina de echipa tactica si nu numai .. Bravo lor ca stiu ce vor !