Situată pe locul trei după 19 etape, la două puncte de ocupanta locului secund, Handbal Club Zalău susţine sâmbătă un nou duel dificil, în care întâlneşte una dintre formaţiile cu obiectiv de cupe europene. Jucătoarele antrenate de Gheorghe Tadici vor evolua pe terenul formaţiei SCM Craiova, echipă aflată pe locul patru, la trei lungimi în spatele Zalăului.
„Urmează un nou meci dificil, la Craiova, dar sper ca fetele să se afle într-o formă bună la ora jocului şi să facem un meci frumos. După jocul de la Craiova, urmează o pauză în Liga Naţională, în care vom avea o discuţie cu persoanele din conducere, pentru a stabili strategia pentru următoarele etape. Însă, dacă ne dorim cupe europene, este nevoie de o suplimentare a bugetului, pentru avem acelaşi buget de câţiva ani”, a afirmat Tadici.
Partida dintre SCM Craiova şi HC Zalău este programată sâmbătă, la ora 16, în Sala Polivalentă din Craiova. Jocul se va transmite la TVR1.
Programul complet al etapei a XX-a: HC Bunărea Brăila – CSM Roman, HC Zalău – SCM Craiova, „U” Cluj – Danubius Galaţi, Măgura Cisnădie – Unirea Slobozia, Corona Braşov – CSM Bistriţa.
Greu dar nu imposibil. Craiova are jucatoare de echipa nationala din trei tari! Asadar ..fara investitii nu se poate ….