HC Zalău, în faţa primei victorii a sezonului pe teren străin

Situată pe locul opt după şapte etape, cu 11 puncte acumulate, Handbal Club Zalău nu a reuşit să obţină în acest an niciun succes în deplasare. Echipa condusă de Gheorghe Tadici a reuşit, însă, o remiză importantă pe terenul celor de la Măgura Cisnădie, 24 – 24, în cadrul etapei a VI-a. Cu moralul ridicat după victoria fără emoţii în faţa Clujului, Zalăul speră să bifeze duminică primul succes şi în deplasare din actualul sezon. Zălăuancele vor evolua pe terenul echipei CSM Slatina, formaţie clasată pe locul zece, cu două victorii, o remiză şi patru înfrângeri, având 7 puncte acumulate.

„Ne vom pregăti cât mai bine pentru ultimele trei meciuri oficiale din acest an, din care sperăm să obţinem cât mai multe puncte”, a declarat Tadici la finalul partidei cu Universitatea Cluj.

Meciul dintre CSM Slatina şi HC Zalău este programat duminică, începând cu ora 11, în Sala Sporturilor din Slatina. Partida va fi oficiată de cuplul din Vrancea format din Marian Drăghici şi Ionuţ Drăguţ. Observator din partea Federaţiei Române de Handbal a fost delegat buzoianul Vasile Pavel.

Programul complet al etapei: Măgura Cisnădie – CSM Galaţi, CSM Roman – Dunărea Brăila, Gloria Bistriţa – Minaur Baia Mare, Corona Braşov – SCM Râmnicu Vâlcea, CSM Slatina – HC Zalău, Gloria Buzău – SCM Craiova şi Universitatea Cluj – CSM Bucureşti.

Clasament:

  1. CSM Bucureşti 8  7  0  1  226 – 168  21p
  2. SCM Rm. Vâlcea 7  7  0  0  185 – 145  21p
  3. Corona Braşov 7  5  1  1  181 – 158  16p
  4. Măgura Căsnădie 7  4  2  1  167 – 170  14p
  5. Minaur Baia Mare 7  4  1  2  180 – 175  13p
  6. SCM Craiova 7  4  0  3  186 – 165  12p
  7. Gloria Bistriţa 7  4  0  3  168 – 162  12p
  8. HC Zalău 7  3  2  2  185 – 175  11p
  9. Gloria Buzău 7  3  1  3  151 – 159  10p
  10. CSM Slatina 7  2  1  4  151 – 164  7p
  11. CSM Galaţi 7  2  1  4  144 – 169  7p
  12. Dunărea Brăila 7  0  1  6  153 – 191  1p
  13. CSM Roman 7  0  0  7  151  189  0p
  14. CSU Cluj-Napoca 8  0  0  8  197 – 235  0p

 

2 Thoughts to “HC Zalău, în faţa primei victorii a sezonului pe teren străin”

  1. Anonim

    Meci greu cu Bistrita joi la Zalau. Cine alearga dupa doi iepuri …NU prinde nici unul.. Aviz conducerii clubului !

  2. Anonim

    romanul s-a retras, meciul cu bistrita se va disputa in weekend

Leave a Comment