HC Zalău, în faţa celei de-a treia victorii consecutive pe terenul Clujului

Până în 2014, HC Zalău nu mai câştigase de opt ani pe terenul Clujului, însă, în ultimele două sezoane, handbalistele pregătite de Gheorghe Tadici au făcut legea pe terenul formaţiei de la poalele Feleacului. Victoria din 2014 a fost una categorică, 40 – 29, iar partida de anul trecut s-a încheiat cu scorul de 30 – 25. Universitatea Cluj s-a întârit în pauza de vară, iar evoluţia echipei antrenate de Carmen Amariei este mai bună decât în ediţiile anterioare. Clujencele ocupă locul şapte în Liga Naţională, în timp ce HC Zalău se situează pe poziţia a noua înaintea disputei de la Cluj.

Printre cele mai importante handbaliste din lotul Universităţii se numără Ionica Muntean, Florina Chintoan, Cristina Laslo, ucraineanca Alla Sheiko, bosnianca Tamara Bokaric şi Diana Puiu, ultima fiind transferată în această vară de la formaţia zălăuană.
Jucătoarele pregătite de Gheorghe Tadici au moralul ridicat după victoria categorică obţinută duminică, pe teren propriu, în faţa celor de la SCM Craiova.
„Este o deplasarea dificilă. Clujul vine după o înfrângere neaşteptată la Galaţi, iar fetele se vormobiliza foarte bine împotriva noastră. Sper să avem o evoluţie bună, pentru a ne apropia până la finalul anului de ceea ce ne-am propus atât ca puncte, cât şi din punct de vedere al locului”, a declarat Gheorghe Tadici.
Meciul dintre Universitatea Cluj şi HC Zalău este programat sâmbătă, la ora 16, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

One Thought to “HC Zalău, în faţa celei de-a treia victorii consecutive pe terenul Clujului”

  1. NICUSOR

    Victorie fara echivoc pentru H.C.Zalau ! O sa vedeti !

Leave a Comment