Miercuri, ora 17, Sala Sporturilor din Constanţa
„U” Neptun Constanţa – HC Zalău
Federaţia Română de Handbal a programat miercuri după-amiaza jocurile din cadrul optimilor de finală ale Cupei României, fază în care va evolua şi Handbal Club Zalău. Formaţia pregătită de Gheorghe Tadici se va deplasa la malul mării pentru disputa cu formaţia locală, Universitatea Neptun Constanţa. Managerul echipei zălăuane nu va pune nici în acest an accentul pe cea de-a doua competiţie organizată în la nivel naţională, urmând să folosească doar jucătoarele de rezervă în jocul din cupă.
„Vom merge cu rezervele la Constanţa, pentru meciul din Cupa României, fiindcă este o competiţie în care cluburile cheltuiesc bani pe degeaba. Avem de făcut o deplasare lungă şi grea până la Constanţa, dar sper să ne întoarcem cu bine la Zalău, jucătoarele să nu se accidenteze şi să abordăm cu încredere meciul din campionat cu Târgu Mureş”, a declarat managerul Gheorghe Tadici.
În cadrul optimilor de finală mai sunt programate duelurile: CSM Unirea Slobozia – CSM Bucureşti, HCM Râmnicu Vâlcea – CSM Ploieşti, CSM Cetate Devatrans – Mureşul Târgu Mureş, Rapid Bucureşti – SCM Craiova, Universitatea Alexandrion Cluj – CSU Ştiinţa Bucureşti şi HC Dunărea Brăila – HCM Roman. Capul de afiş în ţine duelul dintre Corona Braşov şi HCM Baia Mare, formaţii ce au ca obiectiv în acest an câştigarea campionatului şi a Cupei României.
o competitie de tocat bani si de .rahat gandita de incompetenti de la federatia de .raha.de handbal.. oboseala de drum pt jucatoare si antrenor- doctor..etc