HC Zalău abordează noul sezon cu zece jucătoare sub 22 de ani

Întoarse de curând din cantonamentul de la Cheile Grădiştei, handbalistele conduse de Gheorghe Tadici vor continua pregătirea pe plan local.

Managerul zălăuan a pus accentul pe pregătirea fizică în stagiul de pregătire, urmând ca în perioada următoare să se pună la punct relaţiile de joc.

„Cantonamentul a decurs în condiţii normale, singura modificare fiind anularea amicalului cu SCM Râmnicu Vâlcea, din cauza unui deces în familia antrenorului Pera. Unele au avut probleme în cantonament, fiindcă nu au respectat programul pe care l-au avut înainte de începerea pregătirilor. După teste, mi-am dat seama de fiecare jucătoare în ce parametri se află. Am susţinut şi patru amicale în cantonament. Urmează etapa de pregătire specifică, de omogenizare a echipei şi să punem la punct relaţiile de joc, în special în faza de apărare, dar şi atacul”, ne-a declarat Tadici, care va avea o echipă foarte tânără pentru ediţia viitoare a Ligii Naţionale.

„Avem o echipă tânără, media de vârstă fiind sub 22 de ani. Avem zece jucătoare sub 22 de ani, dar cam asta e ce putem achiziţiona cu bugetul de care dispunem. Dacă am avea şi noi ca sponsor sau acţionar o multinaţională, ne-am permite mai mult. Continuăm să creştem jucătoare, iar la 23 de ani pleacă pe salarii duble, chiar triple, cum s-a întâmplat şi în anii anteriori. Acesta este statutul clubului în acest moment. Obiectivul va fi o clasare între locurile 8 – 12, trebuie să fim realişti. Anul viitor probabil vom reuşi mult mai mult, fiindcă jucătoarele vor creşte în valoare şi vor acumula experienţă”, a mai menţionat tehnicianul.

HC Zalău va continua pregătirea pe plan local câteva zile, vineri şi sâmbătă urmând să participe la un turneu organizat de SCM Râmnicu Vâlcea. „Cupa Vâlcii” este competiţia organizată de campioana României, eveniment la care mai participă ASC Corona Braşov şi SCM Craiova.

Zalăul va întâlni sâmbătă SCM Râmnicu Vâlcea şi ASC corona Braşov, iar sâmbătă se va duela cu SCM Craiova, festivitatea de premiere fiind programată la ora 13:30.

Foto: Mircea Pauşeniuc

 

 

 

 

One Thought to “HC Zalău abordează noul sezon cu zece jucătoare sub 22 de ani”

  1. Anonim

    Ionel Ciunt esti o mizerie!

Leave a Comment