„U” Jolidon Cluj – HC Zalău 26 – 23 (14 – 12)
HC Zalău a susţinut miercuri după-amiaza, în deplasare, primul meci din cadrul fazei a II-a a play-off-ului, prima adversară a formaţie pregătite de Gheorghe Tadici fiind Universitatea Jolidon Cluj. A fost o partidă echilibrată, în care ambele echipe s-au aflat la conducere, Clujul adjudecându-şi victoria doar în ultimele opt minute.
Începutul de partidă a fost al gazdelor, care s-au desprins la trei goluri în minutul cinci, 4 – 1, dar Zalăul a revenit spectaculos şi a marcat de patru ori consecutiv, ducând scorul la 5 – 4 în minutul şapte. Clujul s-a desprins, din nou, la trei goluri, conducând cu 8 – 5 în minutul 14, dar handbalistele lui Tadici nu au cedat, restabilind egalitatea la opt în minutul 16. În partea a doua a primei reprize, au fost câteva decizii controversate din partea celor doi arbitri, la care managerul Gheorghe Tadici a protestat, fapt pentru care, în minutul 21, a primit o eliminare de două minute.
Scorul final al primei reprize a fost 14 – 12 în favoarea gazdelor, iar după revenirea de la vestiare, jucătoarele zălăuane păreau mult mai motivate, reuşind să preia conducerea în minutul 33, 15 – 14, iar la scorul de 16 – 14 pentru HC Zalău, antrenorul Horaţiu Paşca a cerut timp de odihnă. Zălăuancele au continuat să se alfe la conducere până în minutul 42, când clujencele au egalat scorul la 19, după care, timp de zece minute s-a mers „cap la cap”, scorul devenind 21 – 21 cu opt minute înainte de final. În ultimele minute, Zalăul a irosit câteva ocazii importante, iar Clujul a reuşit să se desprindă la trei goluri până la final, câştigând cu 26 – 23.
Deşi, vizibil deranjat de maniera de arbitraj a constănţenilor Georgescu şi Moldoveanu, Gheorghe Tadici nu a dorit să comenteze deciziile celor doi oficiali, pe motiv că riscă să fie, din nou, suspendat şi amendat. „Deşi trăim într-o ţară democratică, nu ai voie să-ţi spui punctul de vedere, fiindcă rişti să fi amendat şi suspendat. Niciun antrenor nu poate să-şi spună punctul de vedere la finalul meciului, fiindcă riscă să fie amendat şi suspendat. Un lucru este cert: de patru ani venim la Cluj doar să jucăm şi să plecăm. Nu ne facem niciun fel de iluzii vis-a-vis de rezultat, fiindcă pentru echipa din Cluj este foarte greu să piardă sau să facă un rezultat de egalitate împotriva Zalăului. Ne vedem bârna din ochii noştri, pentru că am avut nişte extreme inexistente şi am ratat câteva situaţii bune la nivel de pivot, însă, modul în care am rămas la un moment dat în patru jucătoare de câmp şi modul în care Clujul a revenit şi a preluat conducerea este este revoltător, fiindcă au fost decizii eronate şi flagrante”, a afirmat managerul formaţiei zălăuane, care a ţinut, totuşi, să-şi felicite echipa pentru modul în care a evoluat. „Nu avem ce face decât să ne vedem, în continuare, de munca noastră şi să încercăm să evoluăm cât mai bine în partidele rămase până la final. Fetele au făcut câteva greşeli inerente, dar, exceptând extremele, vreau să felicit echipa pentru modul în care a evoluat, cu un plus pentru Adina Mureşan, care a avut 21 de intervenţii”, a mai precizat Tadici.
Pentru HC Zalău, următorul meci este programat miercuri, 21 mai, pe terenul formaţiei HCM Roman.
„U” Jolidon Cluj: Măzăreanu – Ani-Senocico (10), Chintoan (5), Vintilă (4), Mihai (3), Tetean (2), Paraschiv (1), Popa (1), Florea, Ivan şi Laslo. Antrenori: Horaţiu Paşca şi Ioan Ani-Senocico.
HC Zalău: Inculeţ, Andreea Mureşan, Adina Mureşan – Pintea (8), Constantinescu (7), Ciuciulete (4), Pop (2), Motogna (2), Ţurcaş, Trif, Bardac, Cicic, Rob, Lazăr şi Şomoi. Manager: Gheorghe Tadici