Handbal Club Zalău a încheiat printr-o înfrângere seria jocurilor susţinute pe teren propriu în prima parte a campionatului, pierzând duminică cu scorul de 23 – 26 disputa cu HCM Râmnicu Vâlcea. Handbalistele antrenate de Constantin Ştefan au jucat cu multă determinare încă din primele minute, iar acest lucru s-a văzut şi pe tabelă, scorul devenind 4 – 1 pentru oaspete în minutul şase. Zalăul s-a apropiat la un gol în minutul 12 (5 – 6), dar cu cinci minute înainte de pauză, vâlcencele au refăcut diferenţa de trei goluri, 11 – 8. Jucătoarele lui Tadici au intrat la vestiare cu un handicap de două goluri, spre nemulţumirea managerului zălăuan care a fost indignat şi de anumite decizii ale arbitrilor buzoieni, Vlad şi Velisca.
Vâlcencele au înscris de două ori consecutiv după pauză şi au dus scorul la 14 – 10. Cu un sfert de oră înainte de final, oaspetele s-au desprins pentru prima dată la şase lungimi, 20 – 14, iar „ecuaţia victoriei” devenea tot mai complicată pentru echipa managerului Gheorghe Tadici. Cu trei minute înainte de final, zălăuancele s-au apropiat la trei goluri, 21 – 24, dar oaspetele au beneficiat de o aruncare de la şapte metri transformată de Daria Ilina. Reuşita acesteia a încins spiritele pe banca tehnică a Zalăului, deoarece mingea a fost deviată în afara terenului de portarul Adina Mureşan. Golul a fost, însă, validat, deoarece plasa porţii zălăuane era ruptă, iar arbitrii au considerat că mingea a ieşit în afara terenului prin acel loc. A fost „momentul cheie” din finalul meciului, deoarece echipa zălăuană nu a mai avut puterea să revină până la final.
„Parcă este o regulă la noi, să nu facem lucrurile bine până la capăt. Din păcate am jucat slab, iar jucătoarele de la care am avut aşteptări mari nu au rezolvat nici faza de atac, nici cea de apărare. Îmi pare rău pentru Claudia Constantinescu, nu o acuz, dar are o contribuţie mare la această înfrângere împreună cu Bloj. A fost uşor pentru adversare să se impună atâta timp cât am ratat mult, iar echipa din Vâlcea a avut sigurnaţă în teren nu doar din punct de vedere tehnic. Am primit uşor în prima repriză cinci goluri, iar meciul s-a condus foarte „dibaci” şi în repriza a doua. În ultimele opt minute am primit gol de pe semicerc, adversarelor li s-au acordat gratuit două aruncări de la şapte metri, iar în aceste condiţii a fost greu să revenim până la final. Una peste alta, am făcut un joc slab. Portarii avut o evoluţie slabă, iar în atac am trimis de multe ori peste poartă. Fetele vor trebui să recupereze aceste puncte din deplasare şi nu ştiu de unde, pentru că le va fi foarte greu. Asta este situaţia, mortul de la groapă nu-l mai întorci”, a precizat, vizibil dezamăgit, managerul Gheorghe Tadici.
„O victorie mare şi importantă pentru noi. Trebuia să avem şi un rezultat pozitiv în faţa unei echipe de calibrul celei din Zalău. Astăzi (duminică, n.r.) am jucat exact, am avut o apărare agresivă, iar Ani-Senocico a dat dovadă de mare luciditate pe faza de atac. Ne-am creat foarte multe situaţii de finalizare şi am dat goluri uşoare. Cred că am fost peste echipa din Zalău. Noi am făcut meciuri bune şi până acum, dar nu am reuşit să le câştigăm. Meritul pentru această victorie este în totalitate al fetelor, care au respectat sarcinile trasate”, a declarat, de cealaltă parte, antrenorul Constantin Şefan.
În urma acestei înfrângeri, HC Zalău a coborât pe locul şapte în clasament, iar sâmbătă, în ultima etapă a turului, va întâlni în deplasare ASC Corona Braşov.
HC Zalău: Ana-Maria Inculeţ, Adina Mureşan – Andrada Trif (9), Roxana Rob (4), Diana Puiu (4), Claudia Constantinescu (3), Larisa Tămaş (2), Valentina Bardac (1), Teodora Bloj, Sabine Klimek, Ştefania Lazăr şi Georgiana Bazon. Manager: Gheorghe Tadici. Antrenor secund: Elena Tadici
HCM Râmnicu Vâlcea: Cristina Sîntămărean, Andreea Băbeanu – Mihaela Ani-Senocico (6), Daria Ilina (6), Andreea Adespi (4), Ana-Maria Simion (4), Elena Stoicănescu (3), Janina Luca (3), Roxana Cherăscu şi Manuela Manda. Antrenor: Constantin Ştefan
Rezultatele complete din etapa a XII-a: Rapid Bucureşti – HCM Roman 23 – 25, Alexandrion Cluj – CSM Bucureşti 20 – 27, HC Dunărea Brăila – ASC Corona Braşov 28 – 26, HCM Baia Mare – Unirea Slobozia 32 – 20, HC Alba Sebeş – SCM Craiova 25 – 30, Măgura Cisnădie – CSM Ploieşti 34 – 34 şi HC Zalău – HCM Râmnicu Vâlcea 25 – 30.
Finanţator HC Zalău: Consiliul Judeţean Sălaj. Acţionari: Inserco, Total AS, Ady Com, Damco Press. Colaboratori: Cento Group, Hanul Drumeţilor, Brilliant Parc, SC STC Invest SRL, Vidalis, Magazin Sălăjean, Sălăjeanul TV şi Accent Art.
Clasament:
1. CSM Bucureşti 12 12 0 0 386 – 268 36p
2. HCM Baia Mare 12 12 0 0 397 – 285 36p
3. HC Dunărea Brăila 12 9 0 3 343 – 320 27p
4. ASC Corona Braşov 12 7 0 5 341 – 317 21p
5. HCM Roman 12 6 2 4 323 – 313 20p
6. SCM Craiova 13 6 2 5 363 – 365 20p
7. HC Zalău 12 6 1 5 326 – 336 19p
8. CSM Ploieşti 12 5 2 5 350 – 334 17p
9. HCM Râmnicu Vâlcea 12 5 0 7 331 – 349 15p
10. „U” Alexandrion Cluj 12 4 0 8 312 – 351 12p
11. Măgura Cisnădie 12 3 1 8 336 – 365 10p
12. CSM Unirea Slobozia 12 3 1 8 282 – 330 10p
13. HC Alba Sebeş 12 1 1 10 283 – 345 4p
14. Rapid Bucureşti 13 1 0 12 336 – 431 3p
Jucatoare care nu au ce cauta la handbalul de performanta,doar sparing! Vedetele Constantinescu, Puiu,Rob,Klimec,Bloj de nivel mediu,cu echipe din fata. Vedeti cate goluri au dat in jocuri cu echipe bune Pivoti f slabi si portari care incaseaza goluri de ras,mai ales din extreme nasoasa de Inculet. Cel putin cu 5-6 dintre ele se cheltuie degeaba….Viata extra dezastruoasa pt unele dintte ele.. Tadici trebuie sa faca ordine urgent ! Dar si arbitrajele decid,spagari rau …pe fata!