Handbal Club Zalău a încheiat stagiul de pregătire de la Cheile Grădiştei cu un turneu de verificare la Slatina, la care au mai fost invitate Ştiinţa Bucureşti şi formaţia ungară, NKSE Elore Bekescsabai.
Fără sârboaica Emilja Lazic şi ucraineanca Adryana Naumenko, prezente cu naţionalele ţării lor la Campionatul Mondial, HC Zalău s-a descurcat bine în turneul de la Slatina, înregistrând două victorii şi o remiză. Rezultatul de egalitate s-a înregistrat chiar în prima zi, în faţa formaţiei organizatoare, 31 – 31, iar în a doua zi, zălăuancele lui Tadici s-au impus cu 31 – 25 în faţa celor de la Ştiinţa Bucureşti. Nici formaţia ungară nu a reuşit să-i pună mari probleme echipei zălăuane, care s-a impus cu 34 – 29.
În celelalte partide s-au înregistrat rezultatele: NKSE Elore Bekescsabai – Ştiinţa Bucureşti 27 – 30, CSM Slatina – NKSE Elore Bekescsabai 33 – 37 şi CSM Slatina – Ştiinţa Bucureşti 26 – 26.
În urma rezultatelor înregistrate, HC Zalău a ocupat prima poziţie la final, cu 7 puncte acumulate, urmată de Ştiinţa Bucureşti, cu 4 puncte, NKSE Ellore Bekescsabai, cu 3 puncte şi CSM Slatina, cu 2 puncte.
„A fost un turneu bine organizat, cu arbitri de ligă naţională. Noi ne-am propus să încheiem stagiul de pregătire cu acest turneu. La Cheile Grădiştei am susţinut un joc cu cei de la Corona Braşov, iar aici au fost alte trei jocuri, în care am putut urmări plusurile şi minusurile. Au fost lucruri bune din punct de vedere tehnico-tactic, cu un oarecare progres în apărare şi am jucat ceva mai exact pe faza de atac, în special la fazele de „unu la unu” cu portarul”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.
S-a renunţat la turneul de la Zalău
HC Zalău a încheiat ultimii ani cu un turneu amical organizat chiar în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”. În acest an, conducerea a renunţat la acest turneu, urmând ca până la finalul anului, echipa zălăuană să mai susţină două jocuri amicale, cel mai probabil cu Minaur Baia Mare.
„Era destul de costisitor să organizăm turneul şi nici cu partea financiară nu stăm bine în acest sezon. De miercuri, reîncepem pregătirea pe plan local şi vom mai juca două meciuri săptămâna viitoare”, a mai afirmat managerul zălăuan.
Andreea Bujor, trimisă la echipa de tineret
Andreea Bujor nu a făcut parte din lotul care s-a pregătit la Cheile Grădiştei, Gheorghe Tadici afirmând înaintea plecării în cantonament că există varianta chiar de a renunţa la serviciile handbalistei.
„Andreea Bujor a avut abateri disciplinare grave înainte de a merge în cantonament, ca atare, am luat decizia să o trimitem la echipa a doua, care evoluează în Campionatul Naţional de tineret. Am înţeles că poartă tratative cu cei de la Cisnădie, de la Braşov şi de la Ploieşti. Foarte bine, îi dăm drumul chiar de astăzi dacă cele trei cluburi sunt dispuse să plătească grila pe care o cerem”, a explicat Tadici.
[…] Handbal Club Zalău a încheiat stagiul de pregătire de la Cheile Grădiştei cu un turneu de verificare la Slatina, la care au mai fost invitate Ştiinţa Bucureşti şi formaţia ungară, NKSE Elore Bekescsabai. Fără sârboaica Emilja Lazic şi ucraineanca Adryana Naumenko, prezente cu naţionalele ţării lor la Campionatul Mondial, HC Zalău s-a descurcat bine în turneul de la Slatina, înregistrând două victorii şi o remiză. Rezultatul de egalitate s-a înregistrat chiar în prima zi, în faţa formaţiei organizatoare, 31 – 31, iar în a doua zi, zălăuancele lui Tadici s-au… Citeste mai mult […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]