„Era Alexandru Dedu” în handbalul românesc a apus joi după-amiaza, odată ce acesta a pierdut alegerile pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal. Noul preşedinte, Constantin Din, fost arbitru internaţional, pe care l-a susţinut şi antrenorul Gheorghe Tadici, a avut cele mai multe voturi încă din primul tur – 95, faţă de 79 ale fostului preşedinte, Alexandru Dedu. Ceilalţi doi candidaţi au fost Bogdan Voina (48 de voturi) fost internaţional şi fiul marelui handbalist, Radu Voina şi Maximilian Gavrilă (1 vot), profesor şi antrenor emerit la ACS Şcoala 181 SSP Bucureşti. Astfel că în turul doi al alegerilor au intrat fostul preşedinte – Dedu şi noul preşedinte – Din, însă o mare parte dintre voturile acordate lui Bogdan Voina s-au îndreptat în turul doi spre fostul arbitru, Constantin Din devenind astfel noul preşedinte al Federaţiei Române de Handbal cu 157 de voturi. Alexandru Dedu a fost votat în turul doi de doar 66 dintre alegători.
Pentru funcţia de vicpreşedinte au fost doi candidaţi: fosta internaţională Steluţa Luca şi fostul arbitru Sorin Dinu, coleg de brigadă cu noul preşedinte, Constantin Din.
Cea mai strânsă luptă a fost în Consiliul de Administraţie, unde 38 de persoane şi-au depus candidatura pentru cele 15 funcţii de membru. Prezent de 28 de ani în Consiliul de Administraţie, ceea ce înseamnă şapte mandate, Gheorghe Tadici şi-a depus candidatura şi pentru alegerile de joi.
Vom reveni cu detalii legate de alegerea vicepreşedintelui şi a Consiliului de Administraţie.
[…] „Era Alexandru Dedu” în handbalul românesc a apus joi după-amiaza, odată ce acesta a pierdut alegerile pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal. Noul preşedinte, Constantin Din, fost arbitru internaţional, pe care l-a susţinut şi antrenorul Gheorghe Tadici, a avut cele mai multe voturi încă din primul tur – 95, faţă de 79 ale fostului preşedinte, Alexandru Dedu. Ceilalţi doi candidaţi au fost Bogdan Voina (48 de voturi) fost internaţional şi fiul marelui handbalist, Radu Voina şi Maximilian Gavrilă (1 vot), profesor şi antrenor emerit la ACS Şcoala… Citeste mai mult […]
[…] „Era Alexandru Dedu” în handbalul românesc a apus joi după-amiaza, odată ce acesta a pierdut alegerile pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal. Noul preşedinte, Constantin Din, fost arbitru internaţional, pe care l-a susţinut şi antrenorul Gheorghe Tadici, a avut cele mai multe voturi încă din primul tur – 95, faţă de 79 ale fostului preşedinte, Alexandru Dedu. Ceilalţi doi candidaţi au fost Bogdan Voina (48 de voturi) fost internaţional şi fiul marelui handbalist, Radu Voina şi Maximilian Gavrilă (1 vot), » Mai multe detalii […]