Handbalistele zălăuane joacă la Slatina în Săptămâna Mare

La o săptămână de la victoria surprinzătoare obţinută pe teren propriu în faţa ocupantei locului secund, SCM Craiova, formaţie calificată în finala Cupei EHF, Handbal Club Zalău va evolua în deplasare, pe terenul echipei CSM Slatina. Jucătoarele antrenate de Gheorghe Tadici iau în calcul doar varianta victorie, chiar dacă situaţia în clasament rămâne neschimbată şi în cazul unui succes.
„Ne aşteaptă un meci dificil la Slatina, pentru că este o echipă în componenţa căreia se află câteva jucătoare cu experienţă la nivelul Ligii Naţionale. CSM Slatina a obţinut o remiză în tur la Brăila, iar în returul de la Slatina a câştigat. Adversara noastră de mâine (miercuri, n.r.) învins la Roman şi la Braşov în acest sezon. Cred, totuşi, că avem o echipă mai completă, mai bine pusă la punct, iar dacă o parte dintre jucătoarele care se văd deja cu sacii în căruţă vor avea o evoluţie bună, cred că putem obţine o victorie, apoi să aşteptăm cu încredere restanţa cu HCM Râmnicu Vâlcea, din 10 aprilie”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.
Echipa zălăuană ocupă locul şase înaintea rundei cu numărul 21, cu 31 de puncte acumulate, iar CSM Slatina se situează pe poziţia a zecea, cu 17 puncte.
Partida dintre SCM Slatina şi HC Zalău este programată miercuri după-amiază, la ora 16 şi va fioficiată de o brigadă formată din bucureşteanul Mihai Pârvu şi buzoianul Mihai Potîrniche.
Programul complet al etapei a XXI-a: CSM Slatina – HC Zalău, „U” Cluj – HC Dunărea Brăila, CSM Bistriţa – Danubius Galaţi, Corona Braşov – CSM Roman, Rapid Bucureşti – Măgura Cisnădie, SCM Craiova – HCM Slobozia, HCM Râmnicu Vâlcea – CSM Bucureşti.
Clasament:
1. CSM Bucureşti 20 19 0 1 628 – 436 57p
2. SCM Craiova 20 14 3 3 526 – 541 45p
3. Măgura Cisnădie 20 13 2 5 503 – 463 41p
4. HCM Râmnicu Vâlcea 19 13 0 6 487 – 430 39p
5. CSM Bistriţa 20 11 2 7 517 – 514 35p
6. HC Zalău 19 10 1 8 489 – 468 31p
7. Corona Braşov 20 10 0 10 514 – 523 30p
8. CSM Roman 20 9 0 11 490 – 506 27p
9. Dunărea Brăila 20 8 3 9 434 – 465 27p
10. CSM Slatina 20 5 2 13 458 – 499 17p
11. „U” Cluj 20 5 2 13 508 – 562 17p
12. HCM Slobozia 20 5 1 14 440 – 523 16p
13. Danubius Galaţi 20 5 0 15 380 -442 15p
14. Rapid Bucureşti 20 4 0 16 503 595 12p

2 Thoughts to “Handbalistele zălăuane joacă la Slatina în Săptămâna Mare”

  1. Usr

    Marian Constantin a semnat un nou contract cu echipa de volei dar de data asta cu noul club din care o sa facă parte echipa adică cu CSM Zalău volei multă bafta in noul proiect care începe din sezonul viitor .Campioniiii

  2. Galeriee

    Din sezonul viitor începe treaba iar profesorul Constantin Marian multă bafta si primul titlu cu CSM Zalau volei se apropie te așteptam la Zalău

Leave a Comment