Ultimul turneu de pregătire la care a participat HC Zalău înaintea startului noului sezon al Ligii Naţionale de handbal feminin a avut loc vineri şi sâmbătă, în Ungaria, în organizarea clubului NKSE Elore Bekescsabai. La competiţia intitulată „Global Safe Kupa” au mai fost prezente alte două formaţii maghiare, Erdi VSE şi Mosonmagyarovari KCSE.
Echipa pregătită de Gheorghe Tadici a avut un debut reuşit, obţinând o victorie în primul meci chiar împotriva formaţiei organizatoare, Bekescsabai. Zălăuancele s-au impus la limită, scor 22 – 21, după ce gazdele au condus la pauză de 13 – 10. Victoria sălăjencelor a venit în ultimele secunde, în urma unei aruncări de la şapte metri.
„Pentru noi, acesta a fost meciul etalon al turneului. Am avut parte şi de un arbitraj corect, un cuplu internaţional, iar evoluţia fetelor a fost destul de bună”, a afirmat managerul Gheorghe Tadici.
Celelalte două partide au fost pierdute de HC Zalău, Tadici fiind extrem de deranjat de prestaţia arbitrilor din cele două dispute. „Nu ne-au mai arbitrat cei doi internaţionali. Au fost nişte tineri, care au arbitrat după un regulament numai de ei ştiut. Nu vreau să găsesc circumstanţe atenuante, dar nouă ne-au dat eliminări pe bandă rulantă, în timp ce la adversare nu s-a întâmplat acest lucru”, a mai precizat Tadici, care, la un moment dat, a scos din teren trei jucătoare de câmp, deranjat fiind de maniera de arbitraj. „Am vrut să-i ajut să-şi ducă munca la bun sfârşit”, a explicat tehnicianul.
În disputa cu Erdi, scorul a fost 37 – 29 pentru formaţia ungară, după ce Zalăul a condus la pauză cu 18 – 16, iar în ultimul meci, cel cu Mosonmagyarovari, rezultatul final a fost 31 – 26.
Pe lângă premiile oferite la final echipelor participante, organizatorii au acordat şi premii individuale, cea mai bună marcatoare fiind Teodora Bloj, interul Zalăului, cu 23 de goluri marcate.
„Bloj a avut evoluţii bune şi în faza de apărare, nu doar pe atac. S-au mai remarcat Rob, Bardac şi parţial Dragut şi Vişan. Per ansamblu, au fost trei jocuri benefice pentru noi, mai ales că, foarte probabil, primul meci din campionat, cel cu Ploieştiul, îl vom juca în data de 14 septembrie, iar fetele au suficient timp la dispoziţie pentru a se reface. Câteva jucătoare se confruntă cu probleme de sănătate, iar acest lucru ne preocupă cel mai mult în această perioadă”, a concluzionat Gheorghe Tadici.
Turneul din Ungaria a fost câştigat de Erdi VSE, urmată de Mosonmagyarovari, HC Zalău şi Bekescsabai.