Grigore Păşcuţă, unul dintre cei mai emblematici fotbalişti ai Sălajului, a pus punct unei cariere de patru decenii

La vârsta de 57 de ani, după o carieră fotbalistică ce a durat patru decenii, Grigore Păşcuţă a decis „să pună ghetele în cui”. Ar mai fi făcut faţă, spune el, cel puţin un sezon la nivelul Ligii a IV-a, dar a considerat că este momentul retragerii din această activitate. Originar din localitatea Muncel, comuna Surduc, Păşcuţă a început fotbalul în judeţul Maramureş, la vârsta de 17 ani, iar din 1979 a activat pentru diferite echipe din Sălaj, cea mai mare parte a carierei evoluând la Armătura Zalău.

Partida dintre Cetatea Buciumi şi Flacăra Halmăşd, din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României (faza judeţeană), disputată sâmbătă, a însemnat ultimul meci al impresionantei cariere realizată de Grigore Păşcuţă, unul dintre cei mai emblematici fotbalişti ai Sălajului.
Deşi a început să practice „sportul rege” destul de târziu, la vârsta de 17 ani, datorită talentului şi seriozităţii de care a dat dovadă, Păşcuţă a fost promovat în scurt timp la o echipă de seniori.
„În 1977, când am plecat în Maramureş, am început fotbalul la juniorii unei echipe din campionatul judeţean, SUT Baia Mare. După un sezon, am fost promovat în Divizia C, la Minerul Băiţa, ceea ce era un lucru deosebit la acea vreme, să evoluezi ca junior într-o echipă de Divizia C. Terminasem prima treaptă a liceului la Jibou, dar aici nu aveam posibilitatea să practic fotbalul, din diverse motive, şi am decis să plec în Baia Mare”, povesteşte Păşcuţă.
După doi ani petrecuţi la Minerul Băiţa, Grigore Păşcuţă a revenit în Sălaj.
„În 1979 am venit la Zalău, fiindcă aici am început armata, iar domnul Bogdan Pavel, care era medicul echipei Armătura Zalău şi lucra şi la Centrul Militar, i-a anunţat pe conducătorii echipei de fotbal de venirea mea în armată. Le-a spus acestora că este vorba despre un jucător talentat, care a evoluat la Minerul Băiţa. După terminarea stagiului militar, am decis să rămân la Zalău, fiindcă jucam deja la Armătura Zalău. Perioada petrecută la Armătura a fost cea mai frumoasă din carieră”, spune Păşcuţă, care a evoluat şi în memorabilul meci din 1989, când Armătura a învins la Zalău cu scroul de 4 – 1 Universitatea Craiova, în 16-imile Cupei României.
Păşcuţă a evoluat la Armătura până în anul 2000, dar în câteva sezoane a fost transferat sub formă de împrumut la Minerul Sărmăşag şi Silvania Cehu Silvaniei.
„Perioada anilor ’80 – ’85 a fost cea mai frumosă, cu rezultate foarte bune la Armătura Zalău. Deşi aveam în serie echipe cu tradiţie în fotbalul din România, am terminat pe locuri fruntaşe. Într-un sezon, am fost într-o serie cu CSM Reşiţa, echipă foarte bună, al cărui obiectiv era promovare în prima divizie. Aveau un jucător foarte bun, Cojocaru, iar antrenorul din acea vreme al Armăturii, Dorin Barbu, vrând să-l anihileze, mi-a trasat sarcina de a-l marca pe tot parcursul meciului, astfel că am evoluat fundaş în acea partidă. Am jucat foarte bine, chiar am reuşit să marchez, iar la final, toată lumea m-a aplaudat şi m-a felicitat. M-am simţit cu adevărat jucător de fotbal”, spune Păşcuţă, care ne-a dezvăluit şi o întâmplare hazlie din timpul carierei.
„Cred că era sezonul 1984 – 1985. Aveam meci la Timişoara, cu Politehnica, echipă ce se bătea pentru promovarea în Divizia A cu Universitatea Cluj. Cei de la Timişoara nu acceptau sub nicio formă varianta de a pierde meciul. În acea perioadă, evolua la Poli şi cunoscutul jucător, Miroslav Giuchici. La o lovitură de la colţul terenului, Giuchici a sărit să lovească balonul cu capul, iar portarul nostru, Marcel Lăzăreanu, s-a înălţat să prindă mingea. La un moment dat, Lăzăreanu s-a prins cu o mână de unul dintre stâlpii porţii, iar acesta s-a rupt. A fost o fază de cascadorii râsului. Problema trebuia rezolvată în maximum 30 de minute, dar a durat aproape o oră până s-a remediat problema, iar arbitrul a decis ca meciul să continue. Normal, trebuia să câştigăm cu 3 – 0, dar toată lumea a fost de acord ca jocul să fie reluat după aproape o oră de întrerupere”, dezvăluie, zâmbind, Grigore Păşcuţă.
În 2000, la vârsta de 41 de ani, fotbalistul sălăjean s-a despărţit de Armătura Zalău, dar a continuat să evolueze în campionatul judeţean, activând la formaţiile Inter Cizer, Juventus Crişeni, Meseşul Treznea, Gloria Bobota, Recolta Agrij şi Cetatea Buciumi.
La echipa din Buciumi, Păşcuţă a evoluat din 2013, odată cu înfiinţarea clubului.
„Soţia mea este din Buciumi, iar cea mai mare parte a timpului mi-l petrec aici. Acest lucru m-a şi determinat să joc la echipa Cetatea în ultimii ani ai carierei. Am realizat lucruri frumoase împreună cu primarul Eugen Lazăr, cu antrenorul Dan Lucaciu şi cu ceilalţi jucători”.
În această vară, Grigore Păşcuţă a luat decizia de a „pune ghetele în cui”, ultima apariţie într-un meci oficial fiind sâmbătă.
„Este un sentiment deosebit, greu de descris în cuvinte. Mi-a fost greu să iau această decizie, fiindcă cel puţin un an aş mai fi făcut faţă în Liga a IV-a, dar trebuie să ştii când să te retragi din sport. A fost o carieră foarte frumoasă, am lucrat cu oameni deosebiţi. Dacă ar fi să o iau de la început, nu mi-aş dori să se schimbe nimic în cariera de fotbalist. Totul a decurs aşa cum mi-am dorit şi mă simt pe deplin împlinit”.
Având în vedere că a fost ultimul său meci oficial, Păşcuţă a primit sâmbătă din partea clubului şi a Primăriei Buciumi un tablou cu tricoul echipei Cetatea, pe care a fost scris mesajul: „Mulţumiri din partea echipei Cetatea Buciumi. Îţi dorim multă sănătate”. Unul dintre cei mai emblematici fotbalişti ai judeţului a mai primit din partea clubului o plachetă şi un buchet de flori, iar observatorul partidei, Florin Morar, i-a oferit o diplomă de excelenţă din partea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Sălaj.
„Secretul unei astfel de cariere este seriozitatea şi dorinţa de afirmare, ceea ce, din păcate le lipsteşe astăzi multor tineri”, a încheiat Păşcuţă.
Grigore Păşcuţă a evoluat peste 300 de meciuri la nivelul Diviziei B, marcând peste 100 de goluri pentru Armătura Zalău.

2 Thoughts to “Grigore Păşcuţă, unul dintre cei mai emblematici fotbalişti ai Sălajului, a pus punct unei cariere de patru decenii”

  1. Anonim

    FELICITARI GRIGORE PASCUTA

  2. Anonim

    FELICITARI GRIGORE
    AI FOST SI RAMAI UN EXEMPLU PENTRU TINERII DIN JUDETUL SALAJ.
    AI DOVEDIT CA ESTI SI INTELEPT SI STII SA TE RETRAGI IN GLORIE.
    SA AI MULTA SANATATE SI SA TE BUCURI IN CONTINUARE DE VIATA, SA FI FERICIT SI SA FACI SPORT DE PLACERE !!!

Leave a Comment