Gheorghe Tadici, noul selectioner al nationalei de handbal a Romaniei

Gheorghe Tadici, noul selectioner al nationalei de handbal a RomanieiGheorghe Tadici a declarat luni, dupa alegerea sa in functia de antrenor principal al nationalei feminine de handbal senioare, ca are mare incredere in jucatoarele din tara noastra, pentru a reveni in top.

Consiliul de administratie al FR de Handbal a ales luni, cu noua voturi pentru si o abtinere, in functia de antrenor principal al selectionatei feminine pe Gheorghe Tadici, actualul antrenor al echipei HC Zalau.

Din consiliu fac parte 11 persoane, printre care si Gheorghe Tadici, care nu a votat, cum era si firesc, aceasta decizie.

Este o noua provocare pentru mine si, intr-o perioada scurta de timp, trebuie sa construim echipa nationala de fete, a spus Tadici.

Solicitat sa explice cum se va face reconstructia, el a precizat: 50 la suta dintre jucatoare vor avea intre 22 si 27 de ani, 25 la suta vor fi sportive cu mare experienta, iar 25 la suta jucatoare foarte tinere. Ele trebuie sa aiba incredere ca nu este adevarat ceea ce s-a spus, ca nu vine nimic din urma. Parerea mea este ca, in 2-3 ani, putem face din nou o echipa care sa impuna respect.

In continuare, Tadici a spus ca a mai ocupat aceasta pozitie si ca doreste in noul mandat sa aiba o mai buna comunicare cu jucatoarele, cu antrenorii principali si secunzi de la cluburi. In context, el a precizat ca va ramane antrenor si la clubul din Zalau, numarul extrem de mic de actiuni ale echipei nationale nepermitand ca un tehnician sa fie tot timpul in priza si foarte atent la fenomenele din handbalul feminin romanesc.

In varsta de 60 ani, Gheorghe Tadici revine, astfel, la carma nationalei feminine de handbal, cu care a cucerit medalia de argint la editia din 2005 a Campionatul Mondial, gazduit si castigat de Rusia, iar doi ani mai tarziu s-a clasat pe locul 4 la Mondialul din Franta.

Leave a Comment